Ajutor pentru un copil greu încercat de soartă!
de Răzvan CĂLIN
Asociația Copiilor Abandonați 2001 a oferit unui copil în vârstă de 8 ani, bolnav de autism, un ajutor financiar în valoare de 1.800 de lei.
Asociația Copiilor Abandonați 2001 din Târgu Jiu, care are un punct de lucru și la Bârlad, a reușit să aducă puțină bucurie și speranță unui copilaș în vârstă de numai opt ani, cu care soarta nu a fost deloc blândă. Este vorba despre Cristi Olteanu, un băiețel care locuiește în satul Lungești, comuna Bălăbănești, județul Galați, care suferă de autism. Copilul vine cu regularitate, însoțit de mama sa, la Bârlad unde urmează un tratament de specialitate la un centru din localitate. Deși are numai opt anișori, povestea de viață a lui Cristi este complexă și nedrept de tristă în comparație cu a altor copii. În urmă cu patru ani, el a fost diagnosticat cu această maladie complexă și de atunci mama sa încearcă din răsputeri să îl ajute să crească un om normal la fel ca toți ceilalți, să îi asigure un viitor care să nu mai stea sub spectrul acestei boli. Soarta a făcut ca părinții săi să divorțeze, iar atât el, cât și fratele său mai mic (acum în vârstă de șase ani) au rămas în grija mamei lor, Cristina Olteanu, învățătoare la școala din comună.
”Acum locuim la mama mea și încercâm să ne descurcăm așa cum putem. Din momentul în care în urmă cu patru ani Cristi a fost diagnosticat cu autism, am decis să fac tot posibilul să-l ajut. Ne descurcăm foarte greu, dar nici nu mă gândesc să renunț la luptă. Nu am vrut niciodată și nici nu am de gând vreodată să renunț și să-l dau eu știu, în grija statului, la vreun centru de plasament. Niciodată! E un copil atât de frumos și de bun! Amândoi sunt copiii mei și îi iubesc. Iar de descurcat, ne-om descurca noi!”, ne-a mărturisit Cristina Olteanu.
Așa se face că de patru ani, Cristi vine la Bârlad, însoțit de mama sa, pentru a beneficia de serviciile și terapia de specialitate oferite de centrele din oraș. Vin de câte trei – patru ori pe săptămână, iar asta, pe lîngă multe altele, implică cheltuieli enorme pentru buzunarul unei familii care trăiește doar din simplul salariu de cadru didactic al Cristinei Olteanu. Soarta a făcut însă ca în cale să le apară cei de la Asociația Copiilor Abandonați. Unul dintre voluntarii organizației tocmai mergea prin satul Lungești pentru a colecta de la populație fonduri necesare finanțării numeroaselor proiecte umanitare pe care le derulează.
”Eu le-am oferit și eu o mică sumă de bani și din vorbă în vorbă au aflat de cazul băiețelului meu. Imediat au dorit să mă ajute și așa am început colaborarea cu dumnealor”, ne-a mai spus Cristina Olteanu.
Așa se face că cei de la Asociația Copiilor Abandonați i-au oferit recent suma de 1.800 de lei, care s-a dovedit un ajutor extrem de util, mai ales că o parte din terapia lui Cristi se desfășoară la un cabinet privat și costă destul de mult (500 de lei pentru o ședință de două ore de terapie). Banii aceștia sunt acordați în trei tranșe, câte 600 de lei în perioada iunie – august 2015.
”Fiecare caz care ajunge în atenția noastră îl abordăm cu cea mai mare seriozitate. Ne bucurăm că am putut să-i ajutăm pe acești oameni și în special pe acest băiat care este un copil deosebit. Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor de bine care ne oferă donații și astfel ne sprijină în demersurile noastre umanitare. Fără ei nu am putea să-i ajutăm pe acești oameni greu încercați”, ne-a declarat Costel Pandelea, directorul Asociației Copiilor Abandonați 2001.
Pentru cei care doresc să-l ajute pe Cristi, o pot face donând în contul deschis la CEC Bank (lei): 25110946217872511.