Social

Povestea unui talentat bârlădean crescut la casa de copii -Șef de promoție, la 42 de ani

de Mihaela NICULESCU

* Un bârlădean care a fost crescut la casa de copii din Bârlad a reușit performanța ca, zilele trecute, la vârsta de 42 de ani, să termine Facultatea de Arte Plastice Iași și nu oricum, ci ca șef de promoție, cu uimitoarea medie de 9,95. A terminat pe prima poziție și tot primul a intrat la facultate și în urmă cu patru ani, în fruntea altor 12 candidați înscriși.

Îl cheamă Constantin Mardare și este unul dintre numeroșii copii crescuți de stat, dar printre puținii care au reușit să răzbată în viață și să-și facă un viitor cu propriile forțe, luptând cu frustrările și neajunsurile unui copil crescut la orfelinat.
Constantin Mardare 2Și-a susținut examenul de licență la Arte, secția Pedagogie, dar nu s-a decis încă dacă va preda desenul elevilor de școală, sau va rămâne coordonatorul cercului de pictură din cadrul Centrului de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad, unde a și crescut.
Povestea acestui om este impresionantă. Și-a cunoscut familia, dar, din motive care nu au depins de el, nu a mai ținut legătura cu aceasta. A aflat că bunicul său a fost pictor în Negrești, așa își explică talentul cu care a fost înzestrat și pe care și l-a pus în practică încă din clasa a V-a.
„Visam să urmez Facultatea de Arte plastice la Secția Pictură. Chiar dacă aveam 39 de ani, intenționam să dau la facultate mai târziu. Aveam niște probleme financiare, care mă împiedicau să suport cheltuielile cu facultatea. La insistențele domnului Ionel Ștefănică Armeanu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, m-am hotărât să dau examen la Pedagogie. Îmi era mai ușor, pentru că nu trebuia să merg chiar zi de zi la cursuri, eu fiind angajat ca supraveghetor la Direcție”, ne-a declarat Constantin Mardare.

A renunțat la bursa de merit pentru o colegă mai necăjită

ionel armeanu stefanicaIonel Ștefănică Armeanu, directorul DGASPC Vaslui, a povestit pentru Est News că nu s-a îndoit nicio clipă de talentul artistului: „Am avut încredere în Costică. L-am urmărit de-a lungul anilor și am văzut că este muncitor și foarte talentat. Într-o zi, am vorbit cu artistul plastic Constantin Tofan, profesor la Facultatea de Arte Plastice și i-am spus că am un tânăr talentat și că aș vrea să-l vadă. S-au întâlnit, iar Constantin Tofan a fost impresionat de harul său și l-a sfătuit și convins să se înscrie la facultate. A absolvit-o chiar la clasa domniei sale”.
Chiar dacă viața la orfelinat a fost dură, Constantin Mardare a reușit să-și păstreze sufletul de copil, să rămână sincer și altruist. A intrat la facultate cu bursă, dar a considerat că sunt alții mai necăjiți decât el, așa că a renunțat în favoarea unei colege.
„Eu aveam un serviciu. Bun, rău, aveam un salariu. Am considerat că e bine să discut cu profesorii astfel încât să găsim o posibilitate de a renunța la bursă. O colegă de a mea avea o situație materială precară, așa că bursa i-a revenit ei”, a mai spus Constantin Mardare.
La 42 de ani, destinul i-a oferit o satisfacție pe care o merita din plin. De succesul său, sunt mândri educatorii pe care Constantin Mardare 4i-a avut, dar și cei cu care a colaborat de-a lungul anilor. Cu directoarele de grădinițe a avut cea mai lungă colaborare, întrucât în toate grădinițele, scenele cu personaje de basm de pe pereți sunt pictate de Constantin Mardare. De succesul său sunt mândri și prietenii germani, care au avut grijă de el încă din 2001. Impresionați de talentul său, reprezentanții unui ONG din Germania, veniți cu ajutoare în Bârlad, l-au ajutat cu materiale ani la rând. L-au sprijinit să expună lucrări în Germania, Austria și Olanda, pe care le-a vândut și a putut să se întrețină.
Constantin Mardare este unul dintre alți zeci de copii instituționalizați în orfelinate, înainte de 1989, care au reușit în viață. Printre ei se află psihologul Ionel Brătianu, profesorul de matematică Alin Munteanu, inginerul constructor George Panainte, coregraful Constantin Enache si regretatul psiholog Cristinel Rosca, răpit in floarea varstei de o boala nemiloasă.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

4 Comments

  1. Felicitari artistului absolvent si domnului director Armeanu pentru aceste rezultate!

Back to top button