Social

Din septembrie, altă pacoste pe capul vasluienilor – UE vrea să ne schimbăm centralele

Simona MIHĂILĂ

Pe 26 septembrie intră în vigoare noua directivă europeană prin care românilor li se interzice să mai cumpere centrale termice fără condensație. Totodată, cei care au centrale clasice și anul acesta împlinesc 10 ani de când le-au montat, sunt obligați să le schimbe. În județul Vaslui sunt aproape 40.000 de familii, la care se adaugă instituțiile de stat și agenții economici, care vor trebui să-și înlocuiască centralele termice clasice, în următorii ani. Pentru producători și comercianți va însemna o sursă de câștig nesperată. În schimb, pentru consumatorii casnici, directiva europeană este o palmă uriașă, ținând cont că noile centrale sunt mult mai scumpe decât cele tradiționale, iar cei mai mulți oameni și-au rupt de la gură pentru a-și cumpăra o centrală termică în rate.

O nouă directivă a Uniunii Europene va deveni, de pe 26 septembrie, peștișorul de aur pentru producătorii și comercianții de centrale termice, însă va face ravagii în bugetele oamenilor de rând, mai ales ale celor cărora abia le ajung banii de la o leafă la alta.
În scurt timp, toți cei care își încălzesc locuințele cu ajutorul centralelor pe gaz metan tradiționale vor trebui să le arunce la gunoi, întrucât UE ne cere tuturor să nu mai folosim decât centrale termice în condensare (sau în condensație). Acestea sunt, spun producătorii, mai puțin poluante și, cel mai important, garantează o economie la gaz metan de până la 35%.
În județul Vaslui, unde sistemele centralizate de încălzire au devenit istorie, oamenii luând pe cont propriu problema încălzirii locuințelor, va fi nebunie totală. Decizia va pârli buzunarele a circa 40.000 de familii, din care aproape 20.000 numai în municipiul Bârlad. Asta fără a mai pune la socoteală școlile, liceele, grădinițele, spitalele și alte instituții, ca să nu mai vorbim de agenții comerciali.
Partea bună este că nu toți deținătorii de centrale tradiționale sunt obligați să le înlocuiască imediat. Conform legii, o centrală termică trebuie schimbată după 10 ani de la instalarea ei. Așadar, primii care vor trebui să se conformeze legii sunt cei care și-au montat centralele în 2005.
Câștigurile comercianților de centrale vor fi cu atât mai mari cu cât o centrală termică în condensare este mult mai scumpă decât una tradițională. Pentru o centrală de calitate prețurile variază între 3.000 și 7.000 – 8.000 de lei, funcție de putere.

2015 – de agonie pentru unii, de extaz pentru alții

În Bârlad, montarea centralelor individuale a luat avânt după anul 2000. De atunci, treptat, nemulțumiți de costurile uriașe la căldură, de pierderile din rețea, cetățenii orașului au început să se debranșeze de la sistemul centralizat de încălzire.
Primii care au făcut pasul către independența energetică au fost locuitorii din partea de sud a Bârladului (zona Gării, Cerbul de Aur, Vărăriei, Confecții etc.) acolo unde încălzirea în sistem centralizat s-a făcut până în ultima clipă cu păcură sau combustibil lichid ușor.
În partea de nord (de la centru către IRB), bârlădenii au renunțat mai greu la sistemul centralizat. Acesta era racordat la centrala IRB care funcționa pe gaz metan. Costurile și pierderile erau ceva mai reduse decât în sud, dar minunea nu a ținut nici aici prea mult. Plata căldurii se făcea prin intermediul asociațiilor de locatari/proprietari, iar facturile au fost prilej de numeroase scandaluri între acestea și RAGCL (furnizorul de căldură).
„N-aș putea să spun cu exactitate care a fost anul când am vândut cele mai multe centrale termice, dar cu siguranță între 2002 și 2006 se dădeau pe bandă rulantă. Cred că 2015 este un an care va marca pentru foarte mulți bârlădeni împlinirea a 10 ani de la montarea centralei termice de apartament” ne-a spus cu bucuria specifică unui asemenea moment „festiv”, proprietarul unui magazin profilat pe vânzarea de centrale termice.
Comercianții admit că, odată cu intrarea în vigoare a directivei europene, care va impune o singură categorie de produse, producătorii și retailerii ar putea profita și vor ridica prețurile la aceste centrale.
Pe de altă parte, există și varianta optimistă în care, datorită unei cereri consistente, prețurile să scadă.
„Cert este că, în final, producătorii și vânzătorii vor avea de câștigat, deoarece în momentul de față, centralele termice în condesare nu reprezintă nici 10% din piață, iar potențialul pentru această piață e uriaș”, a fost de părere un retailer.

Din rate în rate

Ceea ce pentru comercianți este prilej de mari împliniri profesionale, pentru oamenii de rând este o adevărată lovitură. Nu este niciun secret că investiția într-un sistem propriu de încălzire a fost un adevărat lux pentru cei mai mulți. Centrala în sine, caloriferele, țevile, furtunurile de pexal, accesoriile de montare, manopera, avizele necesare s-au ridicat la costuri uriașe, cuprinse între 3.000 și până la 6.000 de lei, iar în ultimii ani, chiar mai mult. Puțini sunt cei care au avut „la saltea” acești bani. Indiferent cât de săraci au fost, nimeni nu și-a permis să dârdâie de frig în apartamente, așa încât cei mai mulți oameni au făcut rate la bănci sau direct în magazine pentru a-și cumpăra cele necesare.
Pensionarii sau cei cu venituri de minimum pe economie au plătit chiar și câte cinci ani la băci pentru a avea centrale de apartament. Ne amintim cu toții de celebrele împrumuturi „pentru nevoi personale” cu care bancherii i-au ademenit pe oameni și care au fost folosite de multă lume, cel puțin la Bârlad, taman pentru asigurarea sistemelor proprii de încălzire.
Iată că, de bine ce au scăpat de rate, vor fi nevoiți să se înhame la altele.

Ce este centrala termică în condensație

La o centrală tradițională, produsele de combustie sunt evacuate la temperaturi mai mari de 100-110°C. Căldura latentă nu este recuperată și o parte din energie este pierdută prin coșul fierbinte și mantaua boilerului. Puterea utilă finală este de aceea de aproximativ 90%.
O centrală în condensație reutilizează o parte din căldura de condensare existentă în gazele arse și o reintroduce în sistem. Cu ajutorul unui schimbător de căldură special creat, gazele de ardere sunt răcite facând să coboare temperatura acestora până la 45-50°C, punct la care vaporii de apă se transformă în apă lichidă. În acest mod este recuperată energia care altfel ar fi pierdută prin coț. Centralele cu condensare recuperează o parte a caldurii latente de vaporizare, transferand-o catre sistemul de încalzire. În plus, ținând cont că fumul este răcit (coborându-i temperatura la 45-50°C în loc de peste 100°C) este pierdută mai puțină căldură prin coș și prin manta. În acest mod, se obține un randament de aproximativ 106% – 110%.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

2 Comments

  1. Bai ej” nebun??? Randament de 106 – 110 % …. (scoate mai multa energie decat consuma) ??? Perpetuum-mobile e mic copil la voi !!!

  2. Daca majoritatea cetatenilor din cel mai sarac judet duc o viata de azi pa maine, acest stupid program impus sau propus de UE seamana cu porunca unei soacre.

Back to top button