Social

Accident grav în apropiere de Vaslui

de Marian MOCANU

Un autovehicol care transporta pâine a fost implicat într-un grav accident la Băcăoani. Din câte se pare, vinovat de producerea accidentului este un tânăr șofer gălățean, care, după ce a depășit duba cu pâine, a intrat prea aproape în fața ei.

Un grav accident, petrecut ieri dimineață în localitatea Băcăoani, comuna Muntenii de Jos, a afectat circulația pe drumul național Vaslui – Iași. Vinovat de producerea accidentului este un tânăr în vârstă de 20 ani, din Galați, care conducea un autoturism din direcția Crasna – Vaslui.

La un moment dat,. acesta a efectuat o manevră de depășire a unei autoutilitare încărcate cu pâine care se deplasa în același sens de mers. La revenirea pe sensul de mers, autoturismul condus de gălățean a fost lovit în plin de autoutilitara pe care tocmai o depășise.

În urma impactului, ambele vehicule au ajuns în afara părții carosabile, cel mai mult având de suferit autoutilitara, care aparține unei societăți de panificații din Vaslui. Aceasta s-a răsturnat în afara părții carosabile, pâinile cu care era încărcată fiind împrăștiate pe o porțiune de câteva zeci de metri. Conducătorul autoutilitarei a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale.

Pe numele șoferului gălățean, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„Din primele cercetări ale polițiștilor, reiese că șoferul din Galați nu a apreciat în mod corect distanța atunci când a revenit pe sensul de mers, după efectuarea manevrei de depășire”, a declarat Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button