Invatamant

Aproape 300 de burse îi așteaptă pe elevii bârlădeni

de Simona MIHĂILĂ

Dintre acestea, 180 sunt burse de performanță, de merit și de studiu. La „Codreanu ” a ajuns cel mai mare număr de burse de merit, în timp ce elevii de la Pedagogic se mândresc cu cele mai multe burse de performanță.

Noul an școlar, care va debuta la jumătatea acestei luni, vine cu o veste bună pentru elevii merituoși, dar și pentru cei care provin din familii nevoiașe: vor primi burse.
Consiliul Local a aprobat, în ședința de săptămâna trecută, cuantumul și numărul burselor, precum și lista unităților de învățământ spre care vor merge acestea.
Sunt patru categorii de burse: de performanță – în valoare de 60 de lei, de merit – 50 de lei, de studiu – 40 de lei, și sociale – 40 de lei. Acordarea lor se face în baza rezultatelor obținute de elevi în anul școlar anterior.
La Școala „Iorgu Radu” (Școala nr. 1), cinci elevi vor primi burse de merit și alți opt, burse sociale; la Școala „Vasile Pârvan” – trei elevi vor primi burse sociale; La Liceul tehnologic „Petru Rareș” – trei burse de studiu și trei sociale.
Școala de Muzică și Arte „N. N. Tonitza” și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” sunt singurele unități de învățământ din Bârlad care au reușit să obțină toate cele patru categorii de burse. La „Tonitza” – o bursă de performanță, șapte burse de merit, o bursă de studiu și 19 burse sociale. La „Eminescu” – patru burse de performanță, șase de merit, 14 de studiu și 12 sociale.
La Școala „Iacov Antonovici” vor lua bursă de merit șase copii, iar opt s-au încadrat pentru bursă socială. Școala „Manolache Costache Epureanu” – șapte burse de merit, patru burse de studiu și 10 burse sociale; Școala „Stroe S. Belloescu” – cinci de merit, patru de studiu și nouă sociale; Școala „George Tutoveanu” a obținut nouă burse de merit, patru de studiu și 11 burse sociale.
Notabilă este performanța elevilor de la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu” care, pe baza rezultatelor de anul trecut, au obținut cel mai mare număr de burse de merit din oraș: 59.
Demni de laudă sunt și elevii de la Liceul Pedagogic „Ioan Popescu”, spre care vor merge 28 de burse de performanță.
La Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza”, nouă elevi vor intra în posesia burselor de studiu.
La nivel de oraș, sunt 33 de burse de performanță, 104 burse de merit, 41 de burse de studiu și 113 burse sociale.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button