Lucrările agricole de toamnă au reintrat în grafic
de Marian MOCANU
Activitatea de recoltare a culturilor agricole de primăvară este aproape de final, fiind finalizată recoltarea florii soarelui, iar porumbul fiind cules de pe 95% din suprafața totală de 103.661 ha înființate la nivelul județului Vaslui. Din cauza secetei, producțiile obținute la aceste culturi în acest an sunt foarte slabe, la floarea soarelui cu 37,4% mai mici ca anul trecut, iar la porumb doar cu puțin mai mult de jumătate! Ploile din ultima perioadă ajută însă la pregătirea arăturilor și semănăturilor de toamnă, principala grijă din această perioadă a agricultorilor vasluieni
În această perioadă, producătorii agricoli sunt în plină campanie de recoltare a culturilor semănate în primavară, precum și de însămânțare a culturilor de toamnă. Cât privește activitatea de recoltare a culturilor de primavară, s-a încheiat acțiunea la cultura de floarea – soarelui. De pe suprafața de 53.671 ha, s-a obținut o producție medie la hectar de 1.320 kg, cu 37,4% mai puțin față de anul agricol 2013- 2014. La cultura porumbului, până la adata de 12 octombrie, era recoltată 95% din suprafața aflată în cultura de 103.661 ha, realizându-se o producție medie de 2.349 kg/ ha, cu 45% mai mică decât anul precedent.
„Dacă pentru campania de recoltare 2015, condițiile agrometeorologice au fost foarte favorabile, nu același lucru se poate spune pentru însămânțarea culturilor de toamnă, în sensul că, până acum câteva zile, seceta a îngreunat foarte mult lucrările de arat și de pregătire a patului germinativ cât și stabilizarea condițiilor nefavorabile pentru germinarea semințelor și creșterea plantelor, cu consecințe grave asupra recoltelor viitoare și, în special, pentru cultura de rapiță. În ultimele zile însă, județul Vaslui a fost traversat de un front atmosferic noros, care a determinat precipitații însemnate cu cantități de apă cuprinse între 40-70 l/mp, înbunătățind, în acest fel, condițiile pentru efectuarea lucrărilor de însămânțare a culturilor de toamnă”, a declarat ing Gigel Crudu, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui.
Potrivit informațiilor furnizate de producătorii agricoli, în această toamnă, programul estimat de însămânțări este de 84.857 ha, din care: 65.350 ha grâu, 4.320 ha orz, 497 ha triticale (cereale rezultate din încrucișarea grâului cu secară), 13.930 ha rapiță, 915 ha legume, 560 ha plante nutreț și 1.135 ha alte culturi. Conform datelor furnizate de producătorii agricoli, până la începutul acestei săptămâni fuseseră executate semănături pe 32.407 ha din care 16.556 ha cu grâu, 2.100 ha orz și 17.767 ha cu rapița, cu 27,5 % mai mult față de programul preconizat.