Burse școlare pentru elevi
de Marian Mocanu
Elevii din municipiul Vaslui vor primi și în acest an școlar burse. La următoarea ședință de Consiliu Local se va discuta o hotărâre în acest sens. De burse urmează a beneficia nu mai puțin de 3.404 elevi, cei mai mulți, 2.142, urmând a fi recompensați cu burse de merit în cuantum de 50 lei pe lună. Nu au fost uitați nici elevii cu rezultate deosebite la învățătură, 73 de olimpici urmând a primi câte 100 lei, dar nici elevii provenind din familii sărace, aceștia urmând a primi burse de studiu sau sociale.
La ședința de Consiliu Local a Municipiului Vaslui de joi consilierii urmează să aprobe o hotărâre prin care se acordă burse școlare în anul 2015 – 2016 pentru elevii ce frecventează învățământul preuniversitar de stat. În acest an școlar se vor acorda nu mai puțin de 3.404 burse de performanță, de merit, de studiu sau burse sociale, mai mult de un sfert din totalul elevilor care frecventează instituțiile de învățământ de stat preuniversitar la școlile și liceele din municipiul Vaslui.
Efortul bugetar al municipalității va fi de 1,45 milioane lei, bani proveniți din sumele defalcate din Taxa pe Valoare Adăugată (TVA), ce urmează a fi primiți pe parcursul anului de Primăria Vaslui. Cele mai multe astfel de burse, 2.142, vor fi de merit și urmează a fi acordate elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, respectiv care au obținut media generală cel puțin 8,50 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior și în primul semestru al anului școlar sau au au obținut locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale sau alte concursuri inclusiv culturale, sportive sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ( M.E.C.T.S.). Cuantumul acestei burse de merit este de 50 lei lunar. Elevii care au excelat sau vor excela pe parcursul acestui an școlar vor beneficia de burse de performanță. Este vorba de 73 de burse în cuantum de 100 lei/lunar pentru fiecare din elevii care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare naționale ori s-au calificat în loturile de pregătire organizate de MECTS pentru competițiile internaționale. Printre beneficiarii acestei burse de performanță sunt și elevi care au obținut locurile I, II și III la etapele naționale ale concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național organizate de Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului.
Pe lângă acești elevi merituoși, recompensați pentru rezultate deosebite la învățătură, vor mai primi burse de studiu sau sociale și alți școlari, cu o situație materială deosebită, pentru a fi încurajați să frecventeze orele de curs. Vor fi acordate 678 burse de studiu, în cuantum de 50 lei/lunar elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni cel mult egal cu salariul minim pe economie și care au media generală peste 7 și nota 10 la purtare pe semestrul anterior celui în care se acordă bursa. Pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului primar, gimnazial, liceal sau profesional bursele de studiu se acordă din semestrul II, restul elevilor urmând a beneficia de acest ajutor financiar începând cu semestrul I al acestui an școlar. Primăria Vaslui va acorda în acest an 511 burse de ajutor social, de 40 lei/lunar, în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali. Bursele de ajutor social se acordă orfanilor sau bolnavilor de TBC, care se află în evidența dispensarelor școlare ori bolnavi de diabet, boli maligne, celor care au sindrom de malabsorbție grav, insuficiențe renale cronice, astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice sau infestați cu virusul HIV ori bolnavi de SIDA sau care suferă de poliartrită juvenilă, spondilită anchilozantă ori reumatism articular, handicap locomotor. Se mai acordă burse de ajutor social și elevilor din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate, dacă aceștia nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu, ori elevilor proveniți din familii care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: nu realizează venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50 % din salariul minim net pe economie și nu dețin terenuri agricole cu o suprafață mai mare de 20.000 mp. Bursele de ajutor social se pot acorda o dată pe an, ocazional, și elevilor de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie nu depășesc 75% din salariul minim net pe economie. Pentru a beneficia de burse de ajutor social, trebuie depuse cereri în acest sens, de către părinți sau susținătorii legali, la unitatea de învățământ unde este înscris elevul. Și în cazul burselor de studiu, și a celor de ajutor social, acestea pot fi retrase, dacă elevii beneficiari nu obțin rezultatele la învățătură cerute sau cumulează absențe.