Social

Panică extremă la Spitalul Județean de Urgență Vaslui

de Marian Mocanu

Un incendiu produs luni noapte la Spitalul Județean de Urgență Vaslui a stârnit o agitație de nedescris și a dus la o amplă desfășurare de forțe de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui. Focul a izbucnit în sala de preparare a hranei pentru nou- născuți, de la un scurt-circuit al unui corp de iluminat. Cuprins de flăcări, acesta a căzut pe linoleum. Nu a ars decât un metru pătrat din acesta, însă panica a fost teribilă, întrucât toată lumea a asociat evenimentul cu tragedia de la Maternitatea Giulești, de acum câțiva ani, când au ars șase nou- născuți, alți cinci fiind răniți.

La fața locului au fost trimise nu mai puțin de trei autospeciale de stingere a incendiilor, din care una de salvare la înălțime, însă în final nu a fost nevoie de intervenția pompierilor.

„A fost un eveniment minor, un incendiu izbucnit într-o zonă unde nu avea cum să pună în pericol siguranța pacienților sau a personalului medical. Nu a avut nici un fel de repercursiuni nici asupra actului medical, activitatea medicală desfășurându-se fără nici un fel de sincope. Vom lua măsuri pentru ca aceste evenimente să nu mai aibă loc”, a declarat Ana Rinder, managerul SJU Vaslui.

Evenimentul apare în contextul în care, după ce s-au cheltuit din fonduri europene circa 18 milioane euro pentru reabilitarea Spitalului Județean de Urgență Vaslui, aproape de final s-a constatat că nu erau îndeplinite unele norme ISU, motiv pentru care s-a impus construcția unei scări exterioare de evacuare a incendiilor. Din fericire însă, acest eveniment nu va avea nici un impact asupra procesului de acreditare de către Ministerul Sănătății a Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Comisia special constituită în vederea acreditării celei mai mari unități spitalicești din județ este așteptată pentru verificările finale în perioada 23 – 27 noiembrie.

 

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button