Agricultorii vor primi în decembrie subvenția integrală pe unitatea de suprafață
de Marian MOCANU
Față de alți ani, când agricultorii primeau în această perioadă un avans din cadru Schemei de Plată Unice pe Suprafață, în acest an, în luna decembrie, plățile ar putea fi făcute integral. Doar fermieri care se află în eșantionul de control ar putea primi doar avansuri tot în decursul lunii decembrie. Restul producătorilor agricoli care au solicitat diverse forme de ajutor financiar vor primi banii etapizat. În acest an, o șesime din suprafața agricolă a județului Vaslui, respectiv 47.630 ha, a intrat în eșantionul de control, drept pentru care, până la finalizarea verificărilor, fermierii respectivi nu vor putea beneficia nici măcar de avansuri.
Vești bune pentru agricultori! Începând cu primele zile ale lunii decembrie, sunt șanse mari ca aceștia să primească integral subvențiile aferente Plății Unice pe Suprafață, respectiv câte 77,42 euro/ha. Este vorba de un număr de 17.260 de fermieri care, inițial, ar fi trebuit ca în această perioadă să primească doar avansurile însumând 70% din cuantumul plății unice pe suprafață aferente anului 2015. Acest lucru este posibil datorită modificărilor legislative care au intrat în vigoare începând din acest an. Restul subvențiilor din agricultură vor fi achitate ulterior, atât în zootehnie, cât și cele privind agricultura ecologică, ori alte măsuri de sprijin. Campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2015 a fost prima din noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2014 — 2020 și a adus schimbări majore impuse de legislația comunitară pentru toate statele membre. Legislația aplicabilă a cuprins atât partea de activitate din sectorul vegetal, cât și din cel zootehnic, existând totodată reguli noi privind criteriile de eligibilitate.
Agricultorii care au fost cuprinși în eșantionul de control nu vor primi integral aceste subvenții, ci doar avansuri, în valoare de 54.194 euro/ha, la un curs de 4,4176 lei/euro, adică circa 239,40 lei/ha.
În acest an în județul Vaslui suprafața supusă controalelor clasice sau prin teledetecție este mai mare decât în cazul majorității județelor din România. Acesta este și motivul pentru care, până la această dată, lucrătorii APIA Vaslui nu au reușit finalizarea acestor controale. „În aceste zile, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Vaslui se lucrează cu toate forțele pentru finalizarea activităților de control, atât administrativ cât și pe teren. Doar în ceea ce privește controlul clasic este vorba de nu mai puțin de 132 de ferme, cu 5.620 parcele, însumând 47.630 ha, eșantionate la controlul clasic. În aceste condiții, celor nouă echipe de inspectori ai APIA Vaslui li s-au alăturat alte 11 echipe de inspectori din județele Suceava, Neamț și Botoșani, pentru a se reuși finalizarea cât mai curând a acestor controale. În cazul în care vor fi depistate nereguli, fermierii riscă sancțiuni care pot merge până la excluderea de la plata subvențiilor sau chiar sancțiuni multianuale”, ne-a declarat Răzvan Arteni, directorul executiv al APIA Vaslui.
Până la acest moment, din cele 132 de ferme eșantionate la controlul clasic, au mai rămas de verificat 25 de exploatații, cuprinzând 17.800 ha. În același timp, din cele 143 exploatații care fac obiectul controalelor pentru eco – condiționalitate au fost verificate doar 36 exploatații! Toți acești fermieri vor primi avansurile sau chiar subvențiile integrale abia după finalizarea controalelor.
In judetul Vaslui ar trebui controale amanuntite in teren avand in vedere practica raportarii unor culturi inexistente ,se ara si doar atat.Unii sau imbogatit primind bani nemeritati de la apia pe culturi fantoma.OLAF va veni curand si aici.