Sport

HC Vaslui învinsă de Dinamo București în ciuda unui joc bun

HC Vaslui a fost învinsă de liderul CS Dinamo București, scor 41-34 (19-18), în etapa a XVI-a din Liga Națională de handbal masculin. Vasluienii ocupă în continuare locul 11, cu 19 puncte acumulate. Partida a fost spectaculoasă, depășind calitativ media campionatului prin cele 75 de goluri marcate. S-a disputat din păcate cu porțile închise, pentru că Sala Dinamo încă nu are aviz ISU.

În ciuda faptului că pe hârtie meciul era adjudecat de bucureșteni, vasluienii au avut un start de partidă inspirat, conducând chiar la două lungimi, scor 6-8. Până în minutul 10 aniversatul Valentin Anton reușea să modifice de trei ori tabela de marcaj. Odată cu trecerea timpului dinamoviștii au turat motoarele iar vasluienii erau conduși, în minutul 20, cu 13-11. Dominarea dinamovistă a fost mai puțin vizibilă pe tabela de marcaj grație intervențiilor portarului Tudor Stănescu. Acesta a avut nu mai puțin de 10 intervenții providențiale în fața gazdelor. Astfel la pauză Dinamo avea avantaj minim, 19-18.

În partea a doua a meciului vasluienii s-au pierdut ușor cu firea și dinamoviștii au profitat din plin. În minutul 50 handbaliștii lui Sandu Iacob erau conduși cu 32-24. Au urmat 10 minute în care vasluienii s-au luptat de la egal la egal cu adversarii lor, însă deși au izbutit să mai marcheze de 10 ori, sfârșitul meciului a arătat pe tabela scorul de 41-34 pentru bucureșteni.

“În repriza a doua ei au avut careu și noi am avut doar full. Au avut oameni mai inspirați în fața porții decât noi. Îi felicităm, pentru că au fost mai buni”, ne-a declarat Sandu Iacob, antrenorul celor de la HC Vaslui.

Liviu Mironescu, vasluian de origine, a fost coșmarul oaspeților. A fost desemnat cel mai bun marcator, cu 8 goluri înscrise în poartă celor de la HC Vaslui.

Un meci plăcut ochiului, dar din păcate cu un scor nedrept și un rezultat care nu îi ajută pe moldoveni să își îndeplinească obiectivul. Speranțele rămân totuși aprinse dacă handbaliștii vor juca în continuare la același nivel. (George PROCA)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button