Home » Administratie » Drumarii vasluieni pregătiți pentru prima zăpadă

Drumarii vasluieni pregătiți pentru prima zăpadă

de Marian MOCANU

Încă de la primi fulgi care au căzut duminică noapte drumarii vasluieni s-au pus pe treabă, pentru a evita blocarea drumurilor. Atât pe drumurile județene, cât și în municipii, firmele care se ocupă de deszăpezire au acționat pentru îndepărtarea stratului de zăpadă depus, cât, în special, a poleiului și gheții. La rândul lor, conducătorii auto sunt avertizați să aibă vehiculele echipate cu anvelope de iarnă, în caz contrar riscând amenzi și ridicarea certificatului de înmatriculare. Șoferii de cursă lungă, în special spre sudul țării, sunt sfătuiți să-și echipeze camioanele cu lanțuri, pentru a nu risca să rămână înzăpeziți

ing adrian cotiga LDP Vaslui (2)Primele ninsori din această iarnă nu au mai luat prin surprindere societățile care se ocupă de deszăpezirea drumurilor. Încă din momentul în care au căzut primii fulgi de nea echipajele de deszăpezire au intrat în alertă și încă de la primele ore ale dimineții au intervenit pentru a curăța stratul de zăpadă depus. Chiar dacă primele ninsori căzute în județul Vaslui nu au fost prea consistente, stratul de zăpadă fiind de maximum 2 – 3 centimetri, poleiul format ar fi putut afecta circulația.

„Utilajele Societății Drumuri și Poduri SA, care are în sarcină deszăpezirea drumurilor județene din județ, au fost la datorie și au intervenit în locurile în care, de obicei, sunt probleme. Suntem pregătiți să acționăm pentru buna desfășurarea a traficului rutier pe drumurile județene, avem stocuri de material antiderapant. În zonele «sensibile» au fost montate parazăpezi. Să sperăm că nu vor fi probleme, însă acest lucru depinde și de cantitățile de zăpadă care vor cădea!”, ne-a declarat inginerul Adrian Cotigă, directorul SC LDP Vaslui.

catalin barleanu goscomÎn municipiul Vaslui, încă de ieri noapte, lucrătorii de la salubritate responsabili de deszăpezirea arterelor orașului au fost la datorie. „S-a intervenit cu trei sărărițe, care au împrăștiat material antiderapant pentru combaterea poleiului, fiecare pe sectoarele stabilite. Pe strada Ștefan cel Mare s-a împrăștiat clorură de calciu pentru combaterea poleiului în timp ce pe celelalte artere și pe căile de circulație pietonală s-a intervenit, conform planului de acțiune convenit cu municipalitatea, cu material antiderapant. În punctele importante din municipiu au fost amplasate lăzi cu material antiderapant, zgură și nisip cu sare, iar în două locații, pe Delea și pe Dealul Cornului, a fost stocat în vrac astfel de material. Aceste materiale pot fi folosite, în caz de nevoie, și de cetățeni, pentru combaterea poleiului sau gheții din fața blocurilor ori pe alei. În acest moment  (ieri – n.r.) în afara utilajelor care acționează pe teritoriul municipiului Vaslui, avem și 90 de angajați care, în principal, îndepărtează zăpada de pe căile pietonale. În cazul în care ninsorile se vor intensifica, noi suntem pregătiți să acționăm în consecință, pentru deblocarea tuturor străzilor și aleilor din municipiul Vaslui, conform planului întocmit împreună cu Primăria municipiului Vaslui”, ne-a declarat inginerul Cătălin Bârleanu, directorul SC Goscom SA Vaslui.

Chiar dacă drumarii sunt pregătiți de intervenție, conducătorii auto sunt avertizați să aibă vehiculele echipate cu anvelope de iarnă și în cazul unor drumuri mai lungi chiar cu lanțuri. Toți proprietarii de autoturisme din România sunt obligați, începând cu iarna anului 2011, să utilizeze în sezonul rece cauciucuri speciale de iarnă. Amenda pentru șoferii care circulă pe drumurile acoperite de zăpadă, gheață sau polei cu anvelope de vară poate ajunge la 1.800 de lei. În plus, acești conducători auto riscă să rămână și fără certificatul de înmatriculare al mașinii.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: