Home » Justitie » Prins cu țigări de contrabandă, ascunse în căptușeala a două trolere

Prins cu țigări de contrabandă, ascunse în căptușeala a două trolere

În ciuda tuturor controalelor și a reflectării în presă a încercărilor de contrabandă surprinse de polițiștii de frontieră sau vameși, contrabandiștii nu se lasă. Pe 2 ianuarie, cetățeanul român, Igor B., în vârstă de 33 de ani, a fost prins de polițiștii de frontieră cu 1.700 de țigări nedeclarate, cu timbru de acciză Republica Moldova. Acestea au fost ascunse de bărbat în căptușeala a două trolere. Astfel, deși a vrut să dea lovitura pe piață neagră românească, a reușit doar să primească o amendă de peste 13 ori mai mare decât valoarea mărfii de contrabandă.

Acesta a fost depistat după ce s-a prezentat la Punctul de Trecere Frontieră Albița, pe sensul de intrare în țară. Conducea un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Italia, care a fost suspus unui control amănunțit. Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au descoperit astfel țigaretele, ascunse cu scopul sustragerii de la controlul de frontieră.

“Conform prevederilor legale, a fost luată măsură reținerii țigaretelor în valoare totală de 379 lei și sancționarea contravențională a lui Igor B. cu amendă în valoare de 5.000 lei”, a declarat inspector principal de poliție Mirică Irina, purtător de cuvânt al Serviciului Trecere a Punctului de Frontieră Vaslui. (G.P)

About Tehno Redactor