Home » Administratie » Ce zile libere vom avea anul acesta

Ce zile libere vom avea anul acesta

de Marian Mocanu

Dat fiind faptul că, în acest an, Paștele Ortodox corespunde cu 1 Mai, Ziua Muncii, românii vor beneficia de doar 12 zile libere legale. Dintre acestea, doar șapte sunt în timpul săptămânii. Cele mai multe țări europene au mai multe zile libere sau parțial libere legale, recordul fiind în Elveția – 19 zile/an. În schimb angajații din Olanda și SUA beneficiază de doar zece zile libere legale.

Codul Muncii prevede un număr de 13 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paște, Rusalii și Crăciun și câte o zi pentru Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie), Ziua Internațională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei și Ziua Națională a României. În acest an, totuși, românii nu vor avea decât 12 zile libere legale, dat fiind faptul că prima zi de paște corespunde cu 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii.

Cinci zile libere pică duminica, astfel că, în fapt, vom beneficia de doar șapte zile libere legale, incluzând și data de 2 ianuarie, care tocmai a trecut. Este vorba de patru zile de luni: 2 mai – a doua zi de Paște, 20 iunie – a doua zi de Rusalii, 15 august – Adormirea Maicii Domnului și 26 decembrie – a doua zi de Crăciun, la care se adaugă miercuri 30 noiembrie – Sfântul Andrei și 1 Decembrie – ziua Națională a României. Persoanele de religie catolică vor avea în plus liber în zilele de 27 și 28 martie (duminică și luni), cu ocazia Paștelui catolic.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie. Salariații care sunt nevoiți să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, spor cel puțin egal cu salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Dacă românii beneficiază anual de un număr de 13 zile libere legale sunt și țări în care numărul acestora este mai mic. Este cazul Olandei și a Statelor Unite ale Americii, cu doar 10 zile nelucrătoare, dar și a Moldovei, cu 11 zile libere. Polonezii și italienii nu au decât 12 zile libere legale pe plan național, la care se adaugă alte sărbători religioase care sunt declarate nelucrătoare pe plan local. În schimb, belgienii beneficiază de 14 zile libere, iar austriecii, spaniolii și englezii de câte 15, din care patru în decursul lunii martie, când sărbătoresc și Paștele catolic. Nemții și japonezii, recunoscuți pentru cultul pentru muncă, beneficiază de nu mai puțin de 17 zile libere legale, în timp ce în Argentina sunt 18 sărbători legale sau religioase. Practic, în Japonia și Argentina nu este lună fără măcar o zi liberă legală, mai puțin iunie, respectiv septembrie. De cele mai multe zile libere legale beneficiază, culmea, elvețienii, care au 19 zile nelucrătoare pe an!

de Marian Mocanu Dat fiind faptul că, în acest an, Paștele Ortodox corespunde cu 1 Mai, Ziua Muncii, românii vor beneficia de doar 12 zile libere legale. Dintre acestea, doar șapte sunt în timpul săptămânii. Cele mai multe țări europene au mai multe zile libere sau parțial libere legale, recordul fiind în Elveția – 19 zile/an. În schimb angajații din Olanda și SUA beneficiază de doar zece zile libere legale. Codul Muncii prevede un număr de 13 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paște, Rusalii și Crăciun și câte o zi pentru…

Review Overview

About Tehno Redactor

x

Check Also

12 angajați ai Ambulatoriului Spitalului Județean Vaslui, depistați cu coronavirus. DSP face anchetă

Un focar de SARS-CoV-2 este în plină evoluție la ...

15 persoane, printre care și un străin, lucrau ilegal la firme dintr-o singură comună. ITM a dat amenzi de 300.000 de lei

Nu mai puțin de 15 persoane, printre care și ...

Proiectul de apă și canal din municipiul Vaslui dă mari bătăi de cap autorităților locale

Contractul de execuție al proiectului de apă și canal ...