Home » Justitie » Lemn furat, de vânzare

Lemn furat, de vânzare

Ieri, o persoană a fost depistată în timp ce vindea ilegal cherestea, dintr-o autoutilitară, în fața unui depozit de construcții, la intrarea în localitatea Dragomirești.

furt_cheresteaÎn urma controlului efectuat, forțele de ordine au stabilit că persoana nu are documente de proveniență și nici aviz de însoțire a mărfii. Transportul nu era înregistrat în Sistemul Internațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase. Lemnul a fost predat lucrătorului silvic din cadrul Ocolului Silvic Brodoc, care a dispus aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei, în conformitate cu prevederile legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, s-a dispus confiscarea mărfii, 5,8 m3 cherestea (în valoare de aproximativ 2.400 lei), cantitate stabilită în urma măsurătorilor efectuate de lucrătorul silvic.

Acțiunea a cuprins efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, în cooperare cu lucrătorii Direcției Silvice Vaslui și s-a desfășurat pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori și controlul circulației materialului lemnos în comuna Dragomirești. Acțiuni similare, cu scopul respectării prevederilor actelor normative în vigoare, vor continua în perioada următoare. (G.P)

Ieri, o persoană a fost depistată în timp ce vindea ilegal cherestea, dintr-o autoutilitară, în fața unui depozit de construcții, la intrarea în localitatea Dragomirești. În urma controlului efectuat, forțele de ordine au stabilit că persoana nu are documente de proveniență și nici aviz de însoțire a mărfii. Transportul nu era înregistrat în Sistemul Internațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase. Lemnul a fost predat lucrătorului silvic din cadrul Ocolului Silvic Brodoc, care a dispus aplicarea unei sancțiuni contravenționale în valoare de 2.000 lei, în conformitate cu prevederile legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, s-a dispus confiscarea mărfii,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor