Home » Administratie » Anul agricol 2015 – 2016 a început sub auspicii bune

Anul agricol 2015 – 2016 a început sub auspicii bune

de Marian Mocanu

Starea de vegetație a culturilor de toamnă, însămânțate pe aproape 89 mii hectare, este bună, în ciuda faptului că deficitul de apă din sol se menține la aproape 50% față de normal. Doar 7% din grâul semănat toamna trecută nu a răsărit, iar 10% este în curs de răsărire. Dacă este îmbucurător faptul că peste 52% din suprafața agricolă din județul este fertilizată ca la carte, în cazul grâului, procentul fiind chiar de 77%, grav este că, la aceeași cultură, 36% din suprafață este însămânțată cu soiuri de import, care dau o producție mai mare, dar mai slab calitativă.

Conform datelor furnizate de Direcția pentru Agricultură a Județului Vaslui, suprafața totala însămânțată în toamna anului 2015 este de 88.926 hectare, mai mare decât prognoza inițială. Fermierii vasluieni au însămânțat 64.655 ha cu grâu, 2.938 ha orz, 596 ha triticale și 620 ha legume (ceapă și usturoi). În ceea ce privește rapița după ce în anii trecuți datorită pierderilor datorate gerurilor au fost semnificative, ducând și la o diminuare a suprafețelor cultivate cu această cultură, în acest an au fost semănate nu mai puțin de 20.117 ha rapiță, cu 18.161 ha mai mult față de anul agricol 2014 – 2015.

„În ceea ce privește starea de vegetație a culturilor, precipitațiile înregistrate în luna octombrie 2015, cu cantități cuprinse între 30-70 l / mp răspândite pe tot teritoriul județului Vaslui, au creat condiții favorabile pentru pregătirea patului germinativ și, deasemenea, pentru însămânțarea culturilor cerealiere, astfel încât, potrivit informațiilor rezultate din fișele tehnologice ale culturilor de grâu și triticale, rezultă că starea de vegetație este bună. Astfel, din suprafața de 65.251 ha grâu și triticale, 83% din aceasta este răsărită, 10% este parțial răsărită sau în curs de răsărire și 7% nu este răsărită”, ne-a precizat Gigel Crudu, directorul executiv al DAJ Vaslui.

Îmbucurător este faptul că, la nivelul județului, de la an la an crește suprafața agricolă care este fertilizată. În anul agricol 2014 – 2015 a fost fertilizată o suprafață totală de 207.817 hectare, reprezentând 52% din suprafața agricolă a județului Vaslui, cu o cantitate medie de 103 kg / ha substanță activă. În general, marii producători sunt cei care fertilizează terenurile pentru a obține producții cât mai mari. La unele culturi, suprafața fertilizată ocupă o pondere peste medie, cum este cazul grâului, unde gradul de fertilizare a fost de 77%, fiind folosite, în medie, 188 kg / ha substanță activă. La porumb au fost fertilizate 51.087 ha, (49% din suprafața ocupată cu această cultură), cu 62 kg/ha substanță activă, iar la floarea soarelui a fost fertilizată o suprafață de 34.839 ha (65%), cu o cantitate de 121 kg/ha substanță activă.

„În ceea ce privește fertilizarea și irigarea terenurilor agricole, se observă o creștere a suprafețelor pe care se execută aceste lucrări, fapt îmbucurător. Nu la fel de îmbucurător este faptul că, de la an la an, cresc suprafețele agricole cultivate cu soiuri din import, în dauna soiurilor autohtone. Este adevărat ca cele din import au o productivitate mai mare și o rezistență crescută la anumite condiții meteo, însă soiurile autohtone sunt de o calitate mai bună. În general, cea mai mare parte a producției de grâu din aceste soiuri de import pleacă la export, însă se regăsește și în magazinele din țară”, a adăugat Crudu. Conform acestuia, se observă o diminuare a suprafețelor ocupate cu soiuri de grâu românești, respectiv cu 50% la soiul Boema și cu 37% la soiul Dropia, soiul Glosa ocupând o suprafață totala de 23.080 ha, cu 671 ha mai mult față de anul precedent, acesta fiind soiul cu cea mai mare stabilitate în cultură. Soiul Glosa se află în topul preferințelor fermierilor și ocupă 36 % în structura soiurilor la nivelul județului Vaslui și 35% la nivel național.

Pentru această primăvară, suprafața totală rămasă pentru însămânțări este de 176.482 ha, cea mai mare parte urmând a fi cultivată cu porumb, 93.402 ha, și floarea soarelui – 50.877 ha.

de Marian Mocanu Starea de vegetație a culturilor de toamnă, însămânțate pe aproape 89 mii hectare, este bună, în ciuda faptului că deficitul de apă din sol se menține la aproape 50% față de normal. Doar 7% din grâul semănat toamna trecută nu a răsărit, iar 10% este în curs de răsărire. Dacă este îmbucurător faptul că peste 52% din suprafața agricolă din județul este fertilizată ca la carte, în cazul grâului, procentul fiind chiar de 77%, grav este că, la aceeași cultură, 36% din suprafață este însămânțată cu soiuri de import, care dau o producție mai mare, dar mai…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: