Home » Administratie » Lucrările de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Vaslui ar putea începe abia în toamnă

Lucrările de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din Vaslui ar putea începe abia în toamnă

Lucrările de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Vaslui ar putea începe cel mai devreme în toamna acestui an, au anunțat autoritățile locale, și cu finalitate în 2018, deși proiectul, finanțat prin POS Mediu, trebuia să fie realizat în procent de 70% la ora actuală.

robinet-apaVasluienii nu se vor putea bucura prea curând de rețele noi de apă și canalizare. Cel puțin așa au anunțat autoritățile locale care afirmă că, cel mai probabil, lucrările de înlocuire a conductelor vechi, care conduc la apariția avariilor și implicit la întreruperea apei potabile, vor începe abia la toamnă. Reprezentanții Primăriei Vaslui susțin că s-a ajuns în această situație din cauza consultanților proiectului și a celor care trebuiau să emită o serie de avize și autorizații.

Din nefericire, acest proiect s-a blocat pe motiv că nu s-au obținut avize de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență și au existat și probleme cu consultantul, cel responsabil de realizarea proiectului. Mai mult, s-a suprapus și peste Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, ceea ce a făcut să avem întârzieri și la proiectul de reabilitare de străzi. Până acum, trebuia să fie realizat 70% din reabilitarea rețelelor de apă, iar noi ne aflăm tot la stadiul de proiect. Însă, sperăm ca din toamnă să înceapă efectiv lucrările astfel încât, în 2018, să fie gata”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

În schimb, lucrările de modernizare a stațiilor de tratare și epurare a apei din Vaslui sunt aproape de final, au anunțat autoritățile, cele două obiective intrând pe aceeași finanțare cu proiectul de reabilitare rețele apă-canalizare, suma totală pentru cele trei obiective fiind de 38 de milioane de euro. (Ionuț PREDA)

Lucrările de reabilitare a rețelelor de apă și canalizare din municipiul Vaslui ar putea începe cel mai devreme în toamna acestui an, au anunțat autoritățile locale, și cu finalitate în 2018, deși proiectul, finanțat prin POS Mediu, trebuia să fie realizat în procent de 70% la ora actuală. Vasluienii nu se vor putea bucura prea curând de rețele noi de apă și canalizare. Cel puțin așa au anunțat autoritățile locale care afirmă că, cel mai probabil, lucrările de înlocuire a conductelor vechi, care conduc la apariția avariilor și implicit la întreruperea apei potabile, vor începe abia la toamnă. Reprezentanții Primăriei…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor