Home » Sport » Sport Club Bârlad se pregătește intens pentru campionatul de juniori D

Sport Club Bârlad se pregătește intens pentru campionatul de juniori D

Grupa 2004, emblematică pentru Sport Club Bârlad, se pregătește pentru participarea la returul Campionatul de juniori D. La sfârșitul lunii ianuarie copiii antrenați de Ovidiu Mangu au participat prin două echipe la Turneul Prosport Focșani, unde au avut evoluții apreciate. La turneu au participat echipe de calibru precum Oțelul Galați, Dunărea Galați 1, Dunărea Galați 2, Prosport Focșani 2004, Prosport Focșani 2005, Steaua Noua Generație București, Cosmo Sport București, dar și sport club barladViitorul Bârlad. Prima echipă a jucat de la egal la egal cu Oțelul Galați, câștigătoarea competiției, scor final 0 – 0, 1 – 1 cu Steaua Nouă Generație București și două înfrângeri la scor minim, 0 – 1 cu Prosport Focșani 2004 și 0 – 1 cu Dunărea Galați. Cealaltă echipă a obținut două victorii, scor 4 – 3 cu Steaua Noua Generație și 1 – 0 cu Cosmo Sport București, dar și două înfrângeri, scor 1 – 8 cu Prosport Focșani 2005 și 1 – 7 cu Dunărea Galați 2.

ovidiu_mangu

Ovidiu Mangu

“Au fost probleme la finalizare, dar sunt probleme care se vor rezolva din mers. Copiii s-au comportat excelent în celelalte aspecte ale jocului. Am mai disputat și un meci amical după acest turneu, cu Comstar 2005 și am înregistrat o victorie, scor 4 – 1. Meciul a fost organizat pe trei reprize de 25 de minute, în primele două am jucat cu prima echipă și am învins cu 3 – 1, iar în ultima repriză am mobilizat ceilalți jucători care au învins cu 1 – 0. Urmează să mai jucăm joi cu grupa 2004 de la Liceul cu Program Sportiv Bârlad. Trebuia să jucăm cu Oțelul Galați astăzi, dar nu au teren la dispoziție pentru că se pregătesc acolo alte echipe și astfel meciul se va disputa peste două săptămâni. Încercam în fiecare săptămână să oferim copiilor câte un joc de pregătire și să participăm la turneele de o zi din zona Bârladului, la Bacău, Iași, Focșani, ca să aibă copiii o evoluție cât mai bună la turneele oficiale. Îi avem pe portarul Stoica Mihnea care se remarcă la toate turneele la care participăm, mijlocașii centrali Răzvan Roșca, Angelo Rădăcină, Florin Crăciun, Andrei Cosmin, Daniel Bâgu, Cristi Tufaru. Suntem o echipă care se încheagă și va arăta frumos din primăvară. Clubul mai are două grupe și la categoriile de vârstă 2007 – 2008 și 2009 care sunt de doar o lună împreună și încercăm să mergem în turnee și să vedem cum stau în teren. Suntem deocamdată în faza de inițiere dar cu timpul vor consolida cunoștințele pe care le vor dobândi pe parcursul antrenamentelor”, ne-a declarat Ovidiu Mangu. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: