Home » Justitie » Contrabandiștii de țigări au prins iar curaj!

Contrabandiștii de țigări au prins iar curaj!

de Marian MOCANU

În doar câteva ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, au fost descoperiți nu mai puțin de cinci contrabandiști de țigări, care încercau să introducă ilegal în țară peste șapte mii de pachete de țigări. Chiar dacă au dat dovadă de inventivitate în ascunderea țigărilor, sub scaunul șoferului, în cutii de dulciuri, în bagajul personal sau lipite pe corp, polițiștii de frontieră vasluieni au dejucat planurile contrabandiștilor. Cea mai mare captură, de 13.000 de țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova, a fost făcut în cazul unui tânăr moldovean, care le ascunsese în cisterna pe care o conducea.

Miercuri, 10 februarie, un tânăr moldovean conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un autocamion și o cisternă s-a prezenta tîn punctul Punctul de Trecere a Frontierei Albița, pe sensul de intrare în țară. În baza profilului de risc, polițiștii au procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculelor și persoanei, ocazie cu care, s-au descoperit ascunse în pereții cabinei și în tubulatura de transport a furtunurilor folosite la alimentarea cisternei, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 13.000 țigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova.

„Față de cele constatate, șoferul autocamionului a declarat că achiziționat țigările din Republica Moldova, în vederea obținerii unui profit din revânzarea lor pe teritoriul României. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii țigărilor în valoare de 3.250 lei, sancționarea contravențională a tânărului cu amendă în valoare de 8.000 lei și indisponibilizarea ansamblului de vehicule până la plata amenzii”, a precizat Irina Mirică, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

În aceeași zi, alte patru persoane, doi cetățeni români și doi moldoveni, au încercat, la rândul lor, vigilența polițiștilor de frontieră. În urma controalelor efectuate, au fost descoperite nu mai puțin de 770 pachete de țigări de proveniență moldovenească, pe care cei patru încercau să le introducă ilegal în țară.

Cei cinci contrabandiști au fost amendați, iar țigările au fost confiscate. Trebuie spus că, în cele mai multe cazuri, cei care încearcă să strecoare cantități importante de țigări, fac în așa fel încât cantitatea transportată să nu depășească limita după care acest lucru devine caz penal, riscând astfel în cel mai bun caz, confiscarea mărfii și o amendă care, de cele mai multe ori, rămâne neplătită!

About Tehno Redactor