Home » Social » Cadou impresionant pentru ISU Vaslui: autospecială de intervenții pirotehnice de peste 200.000 de lei

Cadou impresionant pentru ISU Vaslui: autospecială de intervenții pirotehnice de peste 200.000 de lei

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui va primi cadou de la Consiliul Județean o autospecială de intervenții pirotehnice în valoare de peste 200.000 de lei, în condițiile în care actuala mașină cu care specialiștii merg la intervenții nu mai prezintă siguranță.

Pirotehniștii vasluieni vor avea, în sfârșit, o mașină nouă de intervenție. Consilierii județeni au aprobat, la ședința de la sfârșitul săptămânii trecute, achiziționarea unei autospeciale de intervenție pirotehnice pe care să o dea în folosință gratuită, pe o perioadă de 10 ani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui. Șeful acestei instituții a explicat că este necesară o astfel de mașină, în valoare de 209.212 lei, întrucât cea existentă în dotare reprezintă un real pericol atât pentru pirotehniști cât și pentru populație.

„Actuala autospecială pe care o avem este veche, uzată și nu asigură siguranța celor care intervin, dar nici a populației. Sperăm ca și pe viitor să găsiți resursele necesare și pentru achiziția altor autospeciale”, le-a transmis consilierilor județeni inspectorul-șef al ISU Vaslui, Neculai Olaru.

Actuala autospecială de intervenții pirotehnice are o vechime de 15 ani și a fost folosită până acum la sute de misiuni în județul Vaslui, fiind transportate mii de bombe în stare de funcționare provenind din cel de-al doilea război mondial. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: