Home » Sport » Grupa 2008 de la Real Junior Vaslui, locul doi la "Cupa Prosport" Focșani

Grupa 2008 de la Real Junior Vaslui, locul doi la "Cupa Prosport" Focșani

La baza sportivă Valentino Sports din Focșani timp de două zile s-a desfășurat Cupa „Prosport- Valentino Prodex”, competiție destinată copiilor născuți după 01 ianuarie 2008. La competiția fotbalistică au participat, alături de echipa organizatoare Prosport Focșani și clubul vasluian Real Junior, Academia ,,Toni Doboș” București, Școala de Fotbal ,,Constantin Schumacher” Pitești, ACS Kids Tâmpa Brașov, Real Cadet București, Oțelul Galați, Didi Iași, FC Bacău, CSMS Iași și Steaua Noua Generație București.

În finala mare, vasluienii, câstigătorii ediției de acest an a prestigioasei competiții internaționale Brașov Indoor Cup, s-au văzut conduși după ce Vlad David a deschis scorul pentru echipa din Focșani, dar au avut puterea să întoarcă scorul și să între în avantaj la pauză, scor 2 – 1. Repriza a două însă a adus alte goluri pentru focșănenii antrenați de Răzvan Dutu, marcate de Vlad David și Mateo Roman, în timp ce vasluienii au mai punctat doar o dată.

Juniorii vasluieni antrenați de Ciprian Amarandei au trecut în semifinale la pas de CSMS Iași, scor 4 – 1, după ce în precedenta întâlnire din grupe au remizat 1 – 1. În grupe au mai înregistrat două victorii, 3 – 2 cu Bacău și 4 – 0 cu Oțelul Galați.

Ștefan Amarandei, cu 11 goluri marcate, a fost golgheterul vasluienilor. Au mai marcat pentru Real Junior micii fotbaliști Sebastian Roșu și Ianis Podoleanu, cu două reușite fiecare. Echipa a fost formată din jucătorii Luca Lungu, Ianis Podoleanu, Ștefan Amarandei, Matei Adascalitei, Alexandru Bozian, Sebastian Roșu, Denis Amarinei, David Pletoianu, Denis Bulgariu, Eduard Simionică, Iustin Ciobanu, Robert Șopron, Alex Sima Ciobanu, Alexandru Ciucă, Ștefan Nechifor, Claudiu Huhurez și Laurențiu Bozianu.

Pentru cei de la Prosport Focșani au evoluat jucătorii Ovidiu Ghiuta, Mihai Bajanaru , Sebastian Mija, Mirel Teodorescu, Mateo Roman, Alexandru Ailinca, David Vlad, Darius Tîrlea, Erik Cloșca, Alexandru Pătrașcu, Gabriel Taman, Denis Croitoru, Mihai Stolniceanu, Nicolas Ciuraru, Rareș Petrea, Andrei Moiceanu, Andrei Anton și Alexandru Lupu.

În finala mică s-au întâlnit câstigatorii grupei B, Academia „Toni Doboș” București și cel mai bun loc doi, CSMS Iași. În urma unui joc mai bun, au câștigat ieșenii de la CSMS Iași. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: