Tanti Jana. Povestea precupeței din Bârlad care refuză, de 80 de ani de când stă la tarabă, să vândă altceva decât produse cultivate cu mâna ei

Sunt secvențe de viață care-ți rămân întipărite în suflet și, uneori, locuri și persoane din trecut îți revin în memorie. Tușa Jana este unul din personajele

IF

care s-au cuibărit în memoria mea încă din timpul copilăriei. Drumurile pe care le făceam cu bunica la piață pentru târguieli m-au dus de multe ori la taraba unde precupeața Jana vindea legume și verdețuri. Pe vremuri, oamenii se târguiau, negociau cu precupeții un preț bun iar tanti Jana era unul dintre precupeții adevărați. Știa să-și vândă marfa și nu lăsa întotdeauna prea mult la preț. A rămas de 80 de ani aceeași precupeață. Ceva mai în vârstă și poate mai tolerantă.

La 96 de ani ai săi, tușa Jana încă mai are puterea de a veni în piață cu marfă. E la fel de atentă cu clienții, uneori aprigă, plină de personalitate și dedicată meseriei pe care a învățat-o de mică și pe care a slujit-o cu devotament și demnitate. S-a născut în piață și aici a rămas. Zgârcită în declarații, tușa Jana a măturisit că s-a născut în podul unei barăci din piață, pe locul unde acum se află un supermarket (piața având atunci altă configurație).

„Mama m-a născut în piață. Părinții mei lucrau pământul și vindeau produsele la piață. De mică, am mers cu mama în piață și am învățat încet-încet să fac ce făcea ea”, spune tușa Jana.

”Toți știu că la mine găsesc găsesc cel mai bun și mai curat usturoi”

Pe vremuri, precupeții erau precupeți nu comercianții din ziua de azi…

„Mi-aduc aminte cum era piața. Plină cu de toate. Tarabele cu legume erau într-un loc, carnea în altul, pescăria la fel. Erau spații mari unde se vindea carnea și peștele, nu ca acum. Noi, cei cu legume, eram câțiva, dar toți producători, adică precupeți adevărați. Acum, oricine vinde în piață. S-a umplut piața de comercianți. Pământul pe care l-am moștenit e la Valea Seacă. Mă descurc cum pot, mă împac cu oamenii ca să îl pot folosi. Toate produsele cu care vin la piață sunt din grădina proprie. Uitați, am sămânță de usturoi adevărat, românesc. Nu pot vinde oamenilor usturoi străin. Nu are gust bun. Cei mai mulți știu că la mine găsesc găsesc cel mai bun și curat usturoi. Asta înseamnă să fii precupeață, domnișoară!”, a mai adăugat tanti Jana.

Greutățile nu au doborât-o. Dimpotrivă, au făcut-o mai puternică. Femeia pe care o cunosc de 40 de ani, din vremea când mergeam cu bunica la piață și îmi cumpăra răbdarea cu un trigon cu cremă de vanilie, a rămas aproape aceeași. Are ceva mai multe riduri, dar e la fel de energică și răzbătătoare. Soarta nu a fost prea generoasă cu ea. Bărbatul i-a murit demult într-o mină din Rusia, după ce a fost luat prizonier. A rămas cu fiica de care a avut grijă și care, de zeci de ani, e plecată în străinătate. Bătrânica a rămas acasă, unde se simte cel mai bine. Chiar dacă o supără oasele, inima și altele, meseria de precupeață o ține „în priză”.

„Fata mă vizitează, nimic de zis. Eu ce să fac acolo? Fiecare cu viața lui și familia lui. Mă bucur că am 14 nepoți și strănepoți. Eu îmi văd de ale mele, aici. Ce să-i faci? Asta am învățat, asta fac. Am opt clase și am lucrat foarte mult la stat, la Aprozar. Am ieșit cu pensie se 730 de lei. Mai vin în piață pentru un ban în plus. Toate-s scumpe. Pensia e mică…”, a mai spus tușa Jana.

”Lumea, odată, era altfel. Uitai o plasă-n piață, acolo o găseai. Acum e plină piața de hoți care stau la pândă să fure orice”

IF

Lunar, închirierea tarabei la care vinde verdeață, legume și semințe de legume o costă 800 de lei, mai mult decât pensia. Ar putea sta liniștită acasă și cu banii din pensie ar trăi oarecum decent. Dar nu poate sta acasă. Preferă să vină cu marfă în timpul săptămânii la piață, care este viața ei, iar duminica merge la biserică pentru că, deși nu recunoaște, este foarte religioasă. Nu prea suportă căldura, dar îi place frigul. Așa se face că, pe timpul iernii, rar lipsește din piață. Îi place zumzetul pieței, îi place să fie înconjurată de oameni. Într-o viață de 96 de ani a cunoscut mii și mii de oameni și mulți dintre ei i-au fost clienți. Nu este prea nostalgică, dar are momente în care și-ar dori să se întoarcă în timp.

„Demult, banul avea valoare. Erau de toate și lumea își permitea să cumpere. Știți că sunt zile acum când plec acasă cu 10 lei? Lumea, odată, era altfel. Era cinstită. Uitai o plasă-n piață, acolo o găseai. Acum e plină piața de hoți care stau la pândă să fure orice. Am avut o viață bună. Am trăit și bine. Acum încerc să mă descurc cum pot”, a mărturisit tușa Jana.

Precupeața Jana nu este una obișnuită. De aceea, nici n-am uitat-o. Faptul că îi prețuiesc determinarea și demnitatea cu care și-a făcut meseria de precupeață i se datorează. Este una dintre longevivele bârlădence care ne dau adevărate lecții de viață și de la care ar trebui să reținem ceva…

La mulți ani, tușa Jana, astăzi este Ziua Femeii! (Mihaela NICULESCU)