Home » World » Ungaria a blocat transferul direct de refugiați din Turcia în UE

Ungaria a blocat transferul direct de refugiați din Turcia în UE

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a blocat prin veto o propunere privind transferul direct de refugiați din Turcia în Uniunea Europeană, afirmă surse citate de MTI. 

Proiectul de acord UE – Turcia prevede dublarea fondurilor acordate Ankarei pentru gestionarea crizei imigranților și eliminarea vizelor de călătorie în spațiul comunitar pentru cetățenii turci.

În schimb, Turcia ar urma să accepte înapoi imigranți clandestini ajunși în Grecia.

De asemenea, Turcia ar putea transfera direct refugiați sirieni în Uniunea Europeană, o inițiativă care a fost blocată de Ungaria.

Un purtător de cuvânt al Consiliului European a anunțat că summitul a fost suspendat scurt timp și că negocierile ar urma să fie reluate în această seară.

Conform unor surse citate de MTI, mai mulți lideri UE au exprimat obiecții față de prevederi ale proiectului de acord cu Turcia.

Sursa: mediafax.ro

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: