Home » Justitie » Fostul șef al Biroului Rutier Vaslui, Iulian Munteanu, plasat în arest la domiciliu

Fostul șef al Biroului Rutier Vaslui, Iulian Munteanu, plasat în arest la domiciliu

Fostul șef al Biroului Rutier Vaslui, Iulian Munteanu, a fost plasat în arest la domiciliu, după trei luni de arest preventiv. Decizia a fost luată ieri de Tribunalul Vaslui, însă nu este definitivă.

După trei luni de stat în arestul poliției pentru că ar fi comis zeci de fapte de corupție, fostul șef al Biroului Rutier Vaslui ar putea ajunge în arest la domiciliu. Iulian Munteanu a trecut de un prim hop, Tribunalul Vaslui, însă mai are de așteptat câteva zile, până când Curtea de Apel Iași se va pronunța definitiv pe această speță. Aceeași măsură a arestului la domiciliu a fost luată de magistrații vasluieni și în cazul lui Mihai Axente, ofițerul din cadrul IGPR care a ajuns după gratii odată cu fostul șef al Biroului Rutier Vaslui, respectiv la mijlocul lunii decembrie 2015.

Schimbarea măsurii preventive într-una mai blândă a fost decisă de Tribunalul Vaslui odată cu trimiterea în judecată, la sfârșitul săptămânii trecute, a celor doi ofițeri, alături de alți nouă polițiști, printre care și fostul comandant al Poliției Județene Vaslui, Mihai Carp, care s-a pensionat medical luna trecută.

În schimb, instanța nu a fost la fel de îngăduitoare cu fostul șef al Serviciului Poliției Rutiere, Ioan Vîrlan, căruia i-a respins cererea de revocare a controlului judiciar.

Munteanu este acuzat că, în perioada 2013-2015, ar fi determinat mai mulți agenți de poliție din subordinea sa, cercetați în aceeași cauză, să aplice sancțiuni mai blânde decât s-ar fi impus, mergând de la reducerea cuantumului amenzii până la înlocuirea cu avertisment, ori chiar să evite aplicarea vreunei sancțiuni.

În unele situații, Iulian Munteanu a pretins de la conducătorii auto favorizați foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, respectiv baterie auto, lemne de foc, 12 metri cubi de scândură la preț redus pentru acoperișul unui imobil aparținând unui superior de-al său, 400 de bucăți de scândură cu model. Totodată, i-a determinat pe subordonați, printre care inculpații Cernat Irinel-Ioan, Roman Andrei și Guralivu Constantin, să falsifice procesele verbale de constatare, în unele situații chiar prin suprascriere, pe baza cărora s-a stabilit natura sancțiunii. Alt conducător auto care a primit o sancțiune contravențională mai blândă, respectiv un avertisment, a fost și inculpatul Safir Ciprian (n.r.-administratorul unei firme de construcții), care a semnat procesul-verbal de sancțiune contravențională falsificat, atestând în fals aplicarea de către agentul constatator a sancțiunii contravenționale principale a avertismentului, în loc de sancțiunea contravențională principală a amenzii”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.

Anchetatorii îl mai acuză, printre altele, pe fostul șef al Biroului Poliției Rutiere Vaslui că a „deturnat realitatea” în cazul unui accident de circulație în care au fost implicați un polițist și un patron, în sensul că l-a scos vinovat pe colegul său de serviciu, pe care l-a amendat, deși vinovat era respectivul om de afaceri. De asemenea, procurorii DNA susțin că Iulian Munteanu ar mai fi primit mită materiale de construcții, sticle cu șampanie și obiecte de îmbrăcăminte, după ce ar fi intervenit la un angajat de la RAR pentru urgentarea unei inspecții tehnice și la un coleg din alt județ pentru ca polițistul de acolo să soluționeze cu celeritate un dosar penal. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor