Home » Administratie » Lucrări de modernizare la Muzeul „Vasile Pârvan”

Lucrări de modernizare la Muzeul „Vasile Pârvan”

Lucrările de modernizare a pavilionului muzeului bârlădean „Vasile Pârvan” din fostul sediu al Băncii Agricole au intrat în linie dreaptă. Din anul 2004, când spațiul aflat în proprietatea Consiliului Județean a fost repartizat muzeului, nu s-a efectuat nicio lucrare de întreținere cu excepția reabilitării scărilor interioare. Anul acesta, Consiliul Județean a alocat 100.000 de lei pentru reabilitarea spațiului și achiziționarea de mobilier.

Muzeu 2„Lucrările de modernizare a acestui pavilion, care găzduiește mai multe expoziții, au început în luna ianuarie, lucrările efectiveMuzeu 1 fiind finalizate, cu excepția montării mobilierului. S-a pus gresie, s-a înlocuit balustrada, sala care găzduiește expoziția permanentă «Bârladul cultural» ca și cabinetul numismatic au fost reorganizate și arată total schimbate față de ce a fost până acum. Aspectul acestor spații expoziționale este de nerecunoscut prin amenajarea unor nișe cu lumini și achiziționarea unui nou mobilier din lemn. O parte din forța de muncă folosită la modernizarea pavilionului a fost asigurată de muncitorii angajați ai muzeului, iar curățenia finală, de toți angajații muzeului. Lucrările de igienizare au fost finalizate, dar, conform normelor de conservare, spațiul mai trebuie lăsat liber pentru echilibrarea microclimatului, știut fiind faptul că materialele de construcție au emanat diverse substanțe”, ne-a declarat Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad.

Sala care găzduiește expoziția „Cuza și epoca sa” nu a fost vizată de lucrările de modernizare întrucât spațiul nu necesita astfel de intervenții, în schimb, sala care găzduiește expoziția de medalistică ar avea nevoie de modernizare dar într-o altă etapă.

Directorul muzeului speră să deschidă pavilionul proaspăt modernizat cu ocazia Zilelor Culturale Bârlădene, când muzeul și-a propus să organizeze trei expoziții. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor