Home » Justitie » Muncitor spulberat de un șofer beat!

Muncitor spulberat de un șofer beat!

de Răzvan CĂLIN

În timp ce efectua lucrări de mentenanță la o magistrală de fibră optică din Bârlad, un salariat al unei firme private a fost lovit în plin de un șofer care era sub influiența băuturilor alcoolice. Din cauza rănilor grave, victima a fost transportată la un spital din Iași cu un elicopter SMURD.

Un grav accident rutier petrecut în noaptea de miercuri spre joi la Bârlad, în jurul orei 1, s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat. Victima este Gheorghiță Mihalache, în vârstă de 55 de ani, din Iași, angajat al unei firme private. La momentul accidentului, omul se afla împreună cu un coleg în Bârlad unde efectua lucrări de întreținere la o magistrală de fibră optică. Intervenția se derula la un punct de acces la rețeaua subterană, pe Bulevardul Republicii, în zona SC Rulmenți SA (Profil II).

Din primele cercetări efectuate de lucrătorii Biroului Poliției Rutiere (BPR) Bârlad, vinovat de producerea accidentului este Florin Lungu, de 37 de ani, din Giurgiu, care conducea un autoturism marca Peugeot 307. Acesta nu a observat indicatoarele amplasate special de echipa de lucru ce efectua intervenția în zonă. Ba mai mult, polițiștii bârlădeni au constatat ulterior că individul era ”afumat”.

”Autoturismul se deplasa din direcția Bârlad către Vaslui și când a ajuns în zona respectivă l-a acroșat pe bărbatul de 55 de ani care efectua o lucrarea pe partea carosabilă. Însă, zona era semnalizată corespunzător, iar bărbatul la rândul său era echipat conform normelor în vigoare. În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest, a reieșit că acesta avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat”, ne-a declarat comisarul Ștefan Sofrone, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Victima a fost transportată la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” Bârlad, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și contuzie la un genunchi. Din păcate, ulterior, starea de sănătate a bărbatului s-a înrăutățit, medicii bârlădeni solicitând intervenția elicopterului SMURD. Omul a fost transferat la Spitalul de neurochirurgie din Iași. Cât privește șoferul, pe numele acestuia polițiștii bârlădeni au deschis un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autoturism pe drumurile publice în timp ce se afla sub influiența băuturilor alcoolice.

About Razvan Calin

%d blogeri au apreciat: