Home » Administratie » Teroarea trasă de o mamă și cei doi copii, după ce primarul Poede din Poienești era să-i omoare într-un accident produs chiar de el în fața primăriei

Teroarea trasă de o mamă și cei doi copii, după ce primarul Poede din Poienești era să-i omoare într-un accident produs chiar de el în fața primăriei

de Marian MOCANU

Duminică seară, în fața primăriei Poienești s-a produs un accident auto al cărui protagonist a fost chiar primarul comunei. Chiar dacă nu au fost victime, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale, primarul Gheorghe Poede a devenit foarte nervos, năpustiindu-se cu injurii asupra șoferiței din mașina lovită chiar de el. Nu a contat nici măcar că în respectivul vehicul erau și doi copii, speriați din cauza izbiturii.

poedeÎn seara de duminică, în comuna Poienești, un accident de circulație produs în fața primăriei, taman de primul gospodar al comunei a băgat în sperieți o groază de lume. Primarul Gheorghe Poede a încercat să intre cu autoturismul pe care-l conducea în curtea primăriei, fără a semnaliza, făcând un viraj foarte larg, care a depășit cu mult axul drumului. Surprinsă de manevra neanunțată, șoferița aflată la volanul autoturismului din spate a intrat în plin, în partea dreaptă a mașinii lui Poede. Imediat, primarul a ieșit afară din mașină și s-a năpustit cu injurii asupra șoferiței, acuzând-o că ea este de fapt autoarea accidentului.

Înfricoșată, cu atât mai mult cu cât în mașină, pe bancheta din spate, erau și cei doi copii ai șoferiței, femeia a sunat imediat după ajutor, la numărul de urgență 112. Abia după ce au intervenit fiul și nora primarului, pasageri în aceeași mașină cu acesta, Poede s-a calmat. La apariția polițiștilor el s-a declarat vinovat de producerea accidentului și, de comun acord cu celălalt șofer, a recurs la o constatare amiabilă a pagubelor. Asta pentru a nu mai fi întocmit vreo constatare sau vreun proces verbal în legătură cu acest incident. Că doar se apropie campania electorală și, cine știe, poate îl bate gândul să candideze din nou!

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: