Home » Justitie » Comercianții din Bârlad și comunele arondate, luați la bani mărunți

Comercianții din Bârlad și comunele arondate, luați la bani mărunți

Agenții economici și persoanele fizice care desfășoară activități de comerț în Bârlad și comunele arondate au fost verificate de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui. Scopul a fost prevenirea și combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul producției, introducerii în țară, transportului, depozitării, distribuției și comercializării produselor din tutun și pe linia prevenirii faptelor ilicite de comerț.

Au fost verificate 29 de societăți comerciale și 18 persoane fizice și au fost controlate mai multe autovehicule destinate transportului de mărfuri, fiind constatate șase infracțiuni: două privind mărcile și indicațiile geografice, trei privind Codul vamal al României și una pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale dintre care șase privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, nouă privind circulația pe drumurile publice, opt pentru încălcarea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și două la alte acte normative. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 14.760 lei.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2148 lei și au fost indisponibilizate 1560 țigarete de proveniență Republica Moldova, 160 produse susceptibile a fi contrafăcute și 18,5 litri produse distilate.

La acțiunea I.P.J au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Poliției Rutiere, Serviciului de Investigații Criminale în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui. (G.P)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: