Home » Sport » Arbitrul Cosmin Vițelaru a debutat în Liga a III-a

Arbitrul Cosmin Vițelaru a debutat în Liga a III-a

Arbitrul de linie vasluian Cosmin Vițelaru și-a făcut debutul în Liga a treia, la meciul dintre AFC Odorheiu Secuiesc și CSM Sighetul Marmației, în echipă cu Vlad Trifan (Iași) și Cosmin Cercel (Piatra Neamț). El are șanse mari să promoveze în eșaloanele superioare, la un an de când este monitorizat de Comisia Centrală a Arbitrilor, în cadrul programului „Tinere Talente”. Acțiunea face parte dintr-un amplu plan de dezvoltare al arbitrajului, conceput, organizat și sprijinit de UEFA în vederea ridicării nivelului arbitrajului, urmând ca vârfurile piramidei să constituie baza ariei de selecție pentru competițiile de top din Europa. Din 2011, România este una dintre țările semnatare ale “Convenției UEFA pentru formarea, educarea și organizarea arbitrilor”. Tânărul vasluian, în vârstă de 23 de ani, a intrat în lumea arbitrajului în 2007 și din 2010 este arbitru de categoria I.

„Este unul dintre cei mai buni arbitri asistenți pe care îi avem la Vaslui, a muncit foarte muncit și rezultatele deosebite ale muncii lui au fost apreciate în programul de tinere talente. A dat trei examene pe care le-a trecut și astfel a fost răsplătit prin jocul la Liga a III-a. Urmează pentru el încă un joc sau două în următoarele săptămâni, tot la nivelul Ligii a III-a, unde va fi notat. Din cei peste 100 de arbitri care au cosmin robert vitelaruînceput acest program au rămas în jur de 36 de arbitri asistenți, iar el este singurul care reprezintă județul Vaslui. Dintre aceștia, cei mai buni vor fi promovați de CCA. Nu am fost informați despre un număr anume, dar cu cât notele sale vor fi mai bune, cu atât vor crește șansele de promovare. Pot să spun că a avut parte de un succes, a arbitrat foarte bine și cu siguranță va obține o notă bună. În cursul săptămânii care urmează vom primi de la CCA și raportul de observare care va include nota obținută de Cosmin. Cel mai important lucru pe care îl pot spune este că el este un model pentru ceilalți și ca arbitraj, dar și ca pregătire, Se vede că dacă muncești și ai rezultate bune, nu poți fi exclus din viziunea Comisiei Centrale de Arbitraj”, a declarat pentru Est News Răzvan Beldiman, președintele CJA Vaslui. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: