Home » Justitie » Peste 16 ani de pușcărie pentru violatorul criminal din Costești

Peste 16 ani de pușcărie pentru violatorul criminal din Costești

de Marian MOCANU

Ieri, judecătorii Tribunalului Vaslui au dat sentința în cazul lui Mădălin Miloș Smântână, tânărul în vârstă de 20 de ani care a violat și ucis o bătrână în vârstă de 83 de ani din Costești. Criminalul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 16 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

La mijlocul lunii decembrie a anului trecut o crimă groaznică a îngrozit localitatea vasluiană Costești. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, Mădălin Miloș Smântână, a intrat în miezul nopții în casa unei femei de patru ori mai în vârstă decât el, pe care o mai ajuta în timpul zilei la treburile casnice, în schimbul câtorva bănuți. A imobilizat bătrâna în vârstă de 83 de ani, i-a înfipt un cuțit în gât, după care a violat-o. După ce și-a satisfăcut poftele, individul a înjunghiat-o în inimă, și, liniștit, a anunțat poliția la numărul de urgență 112. La sosirea procurorilor, criminalul și-a recunoscut faptele, dând chiar amănunte cu privire la modul în care a procedat. Comportamentul și modul în care tânărul a comis, fără vreun motiv explicabil, crima și violul i-a surprins și pe procurori, drept pentru care aceștia au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice a autorului. Expertiza a arătat că individul era perfect conștient de gravitatea faptelor sale și nu suferea de tulburări comportamentale.

Arestat preventiv, Mădălin Miloș Smântână a fost acuzat de omor, violare de domiciliu și viol. Și pe parcursul procesului bărbatul a avut o altitudine cooperantă, răspunzând pe un ton calm la toate întrebările puse de judecători și procurori.

Ieri, 30 martie, magistrații Tribunalului Vaslui au dat sentința în acest caz: „Condamnă pe inculpatul Smîntînă Miloș-Mădălin la o pedeapsă 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. (…) Condamnă pe inculpatul Smîntînă Miloș-Mădălin la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. (…) Condamnă pe inculpatul Smîntînă Miloș-Mădălin la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. (…) Contopește pedepsele aplicate inculpatului și aplică acestuia pedeapsa ce mai grea de 13 ani și 4 luni închisoare, sporită cu 2 ani și 10 luni și 20 de zile (reprezentând o treime din pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare adunată cu pedeapsa de 2 ani închisoare)”. În consecință, criminalul violator din Costești va sta în închisoare nu mai puțin de 16 ani, 2 luni și 20 de zile.

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: