Home » Administratie » Rromii din Bârlad s-au răsculat!

Rromii din Bârlad s-au răsculat!

de Răzvan CĂLIN

Nemulțumiți că edilii locali nu le oferă o locuință, câteva familii de rromi din Bârlad au ocupat abuziv mai multe loturi de teren aflate în proprietatea municipalității. Țiganii au bătut pari în pământ și au montat și plase de sârmă, susținând că aici își vor construi case.

Un grup de rromi din Bârlad s-au făcut foc și pară că municipalitatea nu le oferă un acoperiș deasupra capului și, într-un acces de revoltă, au ocupat abuziv patru loturi de teren aflate în proprietatea primăriei locale. Incidentul a avut loc marți, 12 iulie, în jurul orei 16 și se pare că totul a pornit de la audiențele susținute de noul primar al Bârladului, avocatul Dumitru Boroș. Nu că edilul – șef al Bârladului ar avea vreo vină, ci, pur și simplu, rromii nu au mai avut răbdare și s-au grăbit să-și facă singuri dreptate.

În timpul sesiunii de audiențe de marți, cele mai des întâlnite doleanțe și cereri au fost legate de oferirea unei locuințe sau măcar a unei suprafețe de teren pe care să se poată construi o casă. Multe dintre cereri au venit partea unor membri ai comunității locale de rromi. De altfel, sunt probleme vechi, cu care municipalitatea bârlădeană se confruntă de zeci de ani și pentru care, din păcate, nu s-a putut găsi o soluție viabilă până în prezent.

Deși primarul Boroș a încercat să le explice că această situație nu poate fi rezolvată într-o manieră pompieristică, bătând din palme, se pare că mesajul său nu a prea fost înțeles de unii dintre solicitanții rromi. Așa că în după-amiaza aceleiași zile, câțiva dintre ei, rămași încă neidentificați, au trecut la acțiune: fără să stea prea mult pe gânduri, au ocupat, ca în Vestul Sălbatic, câteva loturi de teren aflate în proprietatea municipalității. Este vorba de patru loturi de teren situate în zona Cartierului Deal II, în imediata vecinătate a Cimitirului ”Eternitatea”. ”Răsculații” au bătut pari în pământ pentru a-și delimita fiecare ”proprietatea”, susținând răspicat că aici își vor construi fiecare câte o casă.

boros-prima-conferinta-primar

Problema este că această mișcare a rromilor nu este altceva decât o încălcare flagrantă a normelor și legislației în vigoare, o ilegalitate cât casa de mare. Și asta pentru că Primăria Bârlad este proprietarul de drept al terenului ocupat de ei în mod abuziv. Mai mult, municipalitatea nu a oferit nimănui vreun lot de pământ pentru a-și construi casă. În consecință, cei care au comis această ilegalitate vor trebui să suporte consecințele.

”Eu le-am explicat destul de clar încă din timpul audiențelor de marți că nu putem oferi nimănui locuri de casă în momentul de față pentru că nu am, deocamdată, o situație clară cu toate terenurile aflate în proprietatea Primăriei Bârlad, fie ea publică sau privată. Trebuie să vedem exact care este situația din acest punct vedere, să aflăm în ce mai constă zestrea de terenuri a orașului. Oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să limpezim lucrurile și să acționăm conform legislației în vigoare. Din păcate, se pare că unii dintre cetățeni nu au înțeles vorbele mele și au acționat de capul. Au ocupat în mod abuziv aceste terenuri care, de drept, nu le aparțin, ci sunt ale primăriei. Am sesizat imediat Poliția Locală și am solicitat efectuarea unei anchete și luarea măsurilor legale ce se impun”, ne-a declarat primarul Boroș.

Polițiștii locali au declanșat cercetări pentru a afla cine anume a ocupat respectivele terenuri, însă, până în prezent, nu au reușit să afle mare lucru. Se pare că unele loturi a fost împrejmuite de mai mult timp, dovadă fiind că unii dintre ei au montat și plase de sârmă, nu doar câțiva pari sau scânduri înfipți în pământ. Oricum, municipalitatea a dispus ca toate îngrădirile să fie demolate în cursul zilei de astăzi (14 iulie).

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: