Home » Sport » Cercul de Karting de la Clubul Copiilor „ Spiru Haret” Bârlad a ocupat locul VI la „Cupa Brăilei”. Bogdan Burlibașa, favorit la un loc pe podium, a fost nevoit să abandoneze.

Cercul de Karting de la Clubul Copiilor „ Spiru Haret” Bârlad a ocupat locul VI la „Cupa Brăilei”. Bogdan Burlibașa, favorit la un loc pe podium, a fost nevoit să abandoneze.

Etapa a VI-a din cadrul Campionatului Național de Karting Școlar 2016 a fost plină de incidente pentru bârlădeni. Valoarea acestora a fost astfel umbrită și în urma ghinioanelor echipajul din Bârlad a trebuit să fie mulțumit cu locul șase.

Nouă piloți la cinci clase de concurs a avut Cercul de Karting de la Clubul Copiilor „ Spiru Haret” Bârlad la etapa desfășurată weekend-ul trecut pe circuitul SKAT-Kart din Tîrgu Secuiesc. Evenimentul a fost organizat de Palatul Copiilor Brăila .

Clasă Bambini 50cc a fost cea mai numeroasă categorie, cu 27 de piloți la start. La competiția dedicată piloților cu vârste între 4 și 8 ani au concurat patru bârlădeni. Denis Costache a obținut cel mai bun rezultat, locul șapte, după o cursă bună, cu un start excelent. Ceilalți trei sunt debutanți în campionat și emoțiile unui concurs național și-au pus amprenta asupra evoluțiilor avute. Sergiu Gînju s-a clasat pe locul 16, Alexandru Stratica pe 17, respectiv Tudor Ioniță pe 19.

Clasa Pufo 60 cc a fost cea mai disputată categorie și a avut 23 de piloți pe grila de start. A fost dedicată celor cu vârste cuprinse între 8 și 13 ani. Mihnea Oprea a reușit cea mai bună clasare după ce a terminat cursa pe șase. Bârlădenii au trăit o mare dezamăgire pentru că favoritul lor, Bogdan Burlibașa, a fost nevoit să abandoneze, după ce s-a ales cu avarii serioase la kart. Acesta a avut parte de un acroșaj din spate care a pus capăt speranțelor de a ocupa un loc pe podium.

  La clasa Mini 60 cc, segmentul dedicat piloților între 10 și 13 ani, bârlădenii au suferit iar. După o cursă foarte disputată, Vasile Bigu a fost scos în decor și a terminat cursa doar pe 12. În încercarea de a rămâne pe podium în ultimul tur a forțat o depășire și a fost acroșat din lateral.

La clasa Kadet 80 cc, Cristian Petrovici a fost forțat să intre ușor în decor datorită unui incident care a avut loc în fața lui. În ciuda unei curse bune acesta a ocupat astfel doar locul șapte.

Clasa Kf3 125cc, cea mai rapidă și spectaculoasă clasă din cadrul Campionatului Național de Karting Școlar la care au participat bârlădenii, Chiriac Andrei a adus un alt loc șase. Competiția se adresează piloților cu vârste între 13 și 19 ani.

„Etapa s-a desfășurat pe o vreme schimbătoare și instabilă. Dacă sâmbătă, în antrenamente și calificări temperaturile au fost scăzute și vânt puternic duminică toate manșele s-au disputat pe o vreme caniculară, ceea ce ne-a dat mult de lucru la setările karturilor. La finalul acestei etape, în urma punctajului obținut pe clase, am reușit să ne clasăm pe poziția a VI-a pe echipe. Un loc foarte bun dacă ținem cont de incidentele din această etapă. Probabil că dacă nu ar fi fost abandonul «forțat» a lui Bogdan Burlibașa cu punctele obținute am fi ocupat locul IV ca etapă trecută. Sa sperăm că acesta va putea rezolva defecțiunile și în etapele următoare va reveni pe podium”, ne-a declarat Marius Gîmbuță, directorul Clubului Copiilor Bârlad. (George PROCA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: