Home » Justitie » Granița de est, „atacată” de contrabandiștii de țigări chiar și din aer

Granița de est, „atacată” de contrabandiștii de țigări chiar și din aer

Contrabandiștii care se ocupă de țigarete devin din ce în ce mai inventivi.  În timp ce unii continuă să practice contrabanda pe șosea, alții mai inventivi au ajuns să folosească mijloace de zbor.

În noaptea 23/24 iulie, în jurul orei 00.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni aflați patrulare cu o autospecială cu termoviziune, au observat un aparat de zbor de mici dimensiuni care se deplasa peste linia de frontiera, din R. Moldova spre România și care ulterior s-a întors pe teritoriul statului vecin. Oamenii legii au cercetat zona pe care a circulat aparatul de zbor, ocazie cu care, pe un câmp aflat la aproximativ 2 km Est de localitatea Gara Roșiești, județul Vaslui, au fost descoperite 10 colete ce conțineau 5.000 pachete de țigări. Acestea au fost ridicate în vederea confiscării iar polițiștii au întocmit un dosar penal.

La finele săptămânii trecute, polițiștii de frontieră vasluieni împreună cu lucrătorii vamali au depistat, 6.760 țigarete, pe care trei participanți la traficul transfrontalier încercau să le introducă ilegal în România. Prima captură făcute de polițiști a fost făcută pe 23 iulie, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Albița. În vamă s-a pezentat Sergiu N. (48 de ani din Republica Moldova, șoferul unui microbuz, pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară. Pe 25 iulie, în jurul orei 02.00, tot la PTF Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, în calitate de pasager al unui autoturism marca Seat, Stela J., cu cetățenie română și R.Moldova, în vârstă de 47 de ani. O oră mai târziu, s-a prezentat pentru a intra în țară, pasager într-un autoturism marca BMW, cetățeanul francez Ghennadii S., în vârstă de 37 de ani. Toți trei erau burdușiți cu țigări. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculelor și persoanelor, ocazie cu care, echipele comune de control formate din lucrători vamali și polițiști de frontieră au descoperit  țigaretele ascunse. Șoferul microbuzului avea țigaretele ascunse în lada frigorifică, în lada de scule și sub scaunul șoferului. Femeia din autoturismul Seat avea produsele de contrabandă lipite de corp, iar cetățeanul francez avea marfa de contrabandă în bagajele personale. Per total, de la contrabandiști au fost „săltate” 6.760 țigarete, de proveniență Republica Moldova. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii țigărilor în valoare de 1.522 lei și sancționarea contravențională a celor trei cu amendă în valoare totală de 17.000 lei. (Bogdan RUSU)

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: