Home » Social » Vinul in fermentatie a facut trei victime dintr-o lovitura: tatal, fiica si vecinul

Vinul in fermentatie a facut trei victime dintr-o lovitura: tatal, fiica si vecinul

de Daniel MICU

La un pas de tragedie! Trei oameni au fost, ieri, in pericol de moarte, dupa ce au intrat unul dupa altul intr-un beci in care fermentau butoaiele cu struguri. Norocul a facut ca tanara care si-a gasit tatal prabusit sa strige intai dupa ajutor si abia apoi sa intre dupa el. A lesinat pe scari, asa cum s-a intamplat si cu barbatul care a incercat sa ii ajute la randul sau. Mai multi localnici au sarit si i-au tras pe rand din incaperea toxica, la timp. Toti trei erau inconstienti, insa doar proprietarul, un barbat de 50 de ani a ajuns la spitalul din Husi, in coma.

Totul s-a petrecut in localitatea vasluiana Averesti. Venita intr-o vizita surpriza, o femeie in varsta de 30 de ani a intrat in panica in momentul in care nu si-a gasit tatal acasa. A mers la garajul situat in apropierea locuintei si sub care omul are amenajat un beci. L-a strigat, insa nu a primit niciun raspuns, iar cand s-a apropiat, si-a vazut parintele zacand pe pamant. bwtivi-beci1A avut inspiratia sa iasa repede s i a strige la vecini dupa ajutor si s-a intors in capcana otravitoare, fara sa se gandeasca la faptul ca este si ea in pericol. A lesinat pe scari. Barbatul care a ajuns primul, a cazut si el secerat de bioxidul de carbon. Alertati, oamenii s-au adunat in garaj si, pana la sosirea ambulantei au reusit sa ii scoata pe cei trei la aer. Erau incosntienti, insa si-au revenit in scurt timp. Proprietarul, un barbat de 50 de ani, a fost preluat de echipajul medical, in coma, si transportat la Spitalul municipal Husi, acolo unde a si ramas internat. Starea lui s-a imbunatatit, iar medicii spun ca a avut noroc.

Dr. Dan Ungureanu, purtatorul de cuvant al Serviciului Judetean de Ambulanta Vaslui, a declarat pentru Est News: ”Ambulanta Husi a intervenit la Averesti pentru un barbat in varsta de 50 de ani, cazut inconstient intr-un beci unde fermenta vinul. Acesta a fost scos de rude , pana la sosirea ambulantei, dar starea era foarte grava. Ambulanta a gasit victima inconstienta, cu tulburari de respiratie, cianotica. I s-a acordat primul ajutor si a fost transportat la spitalul din Husi. Celelalte doua persoana au avut mai putin de suferit, dar pentru investigatii suplimentare s-au deplasat cu mijloace proprii la spital. Victima ramane internata laHusi, evolutia sa fiind favorabila”.

About Simona Vasile