Home » Administratie » Subprefectul le-a cerut primarilor să ia de urgență măsuri pentru ca oamenii să nu mai moară în beciuri ”pentru 20 de litri de vin”

Subprefectul le-a cerut primarilor să ia de urgență măsuri pentru ca oamenii să nu mai moară în beciuri ”pentru 20 de litri de vin”

Subprefectul Mircea Gologan le-a cerut primarilor din județ, la o întâlnire pe care a avut cu aceștia, să ia de urgență măsuri pentru ca oamenii să nu mai moară în beciuri din cauza fermentației mustului. Solicitarea a fost făcută după ce o persoană și-a pierdut viața, iar alte șase au ajuns la spital, în ultimele zile, cu intoxicație cu monoxid de carbon.

Primarii au fost somați, în cadrul unei ședințe desfășurată la Poliției Județene, să intervină la nivelul comunităților pentru a preveni apariția intoxicațiilor cu monoxid de carbon rezultate în urma fermentației mustului. În acest sens, subprefectul Mircea Gologan le-a cerut edililor să informeze populația asupra riscurilor majore la care se expun atunci când intră în beciurile locuințelor unde se află butoaiele cu vinul aflat în procesul de fierbere.

În ultima perioadă, s-au înregistrat foarte multe cazuri de persoane care coboară în beciuri și au suferit intoxicații cu monoxid de carbon, unele fără a mai putea fi salvate. De aceea, vă rog să dați dispoziții la șefii serviciilor locale pentru situații de urgență să afișeze la avizierele primăriei și în alte locuri publice acele măsuri ce trebuie luate de populație pentru a preveni producerea unor tragedii. Este păcat să pierdem vieți omenești pentru 20-30 de litri de vin”, a declarat subprefectul Mircea Gologan.

Numai în ultimele zile, în județul nostru o persoană a murit și alte șase au ajuns la spital în urma intoxicației cu monoxid de carbon rezultat în urma fermentației mustului. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: