Bârlădeanca Cristina Petriman, în vârstă de 34 de ani, este mama bebelușului aruncat la container week-end-ul trecut. Polițiștii bârlădeni o acuză de asemenea că ea este cea care și-a omorât propriul copil.
”Din primele cercetări a reieșit că femeia a născut copilul la mijlocul lunii octombrie, iar la scurt timp i-ar fi provocat moartea. Femeia a născut singură, acasă, fără să o asiste cineva. Numai că, la scurt timp după ce l-a adus pe lume, l-a omorât. După care, în urmă cu circa o săptămână, l-a aruncat la containerul de gunoi din apropierea blocului unde locuia. Apoi a plecat în București, unde a fost depistată și adusă la Bârlad pentru audieri, recunoscând cele întâmplate”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Tânăra a fost prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, urmând a se propune arestarea sa preventivă pentr 30 de zile. Pe numele ei a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere sau vătămarea nou-născutului. Datele rezultate în urma investigațiilor urmează a fi coroborate cu rezultatele expertizei medico-legale ce a fost dispusă în acest caz.
Vom reveni cu amănunte. (Razvan CALIN)
Citeste si: Bebelus mort descoperit de un om al strazii intr-un tomberon, la Barlad