Home » Administratie » Prefectul Bogdan: ”Cele două familii afectate de alunecările de teren de la Lingurari au fost de acord cu strămutarea în caz de necesitate”

Prefectul Bogdan: ”Cele două familii afectate de alunecările de teren de la Lingurari au fost de acord cu strămutarea în caz de necesitate”

Prefectul județului, Isabel Bogdan, susține că cele două familii afectate de alunecările masive de teren din Lingurari au fost de acord, în urma discuțiilor purtate cu acestea, cu strămutarea lor în caz de necesitate. Primăria Voinești va trebui să le pună la dispoziție, până la ridicarea unor noi case în altă zonă, de spații în care să locuiască.
Cele două familii din Lingurari afectate de alunecările masive de teren din ultimele două săptămâni au fost de acord cu părăsirea caselor în caz de necesitate, susține prefectul județului, Isabel Bogdan, în urma discuțiilor purtate, luni, cu locatarii gospodăriilor în cauză. În această situație, autoritățile locale vor pune la dispoziție persoanelor evacuate spații în care să se cazeze temporar, pe perioada construirii unor noi case într-o zonă identificată deja de către primărie. Până atunci, însă, Prefectura Vaslui va înainta un raport către guvern cu situația de la Lingurari.
”Am discutat cu cele două familii, care au înțeles că viața este mult mai prețioasă, fiind de acord cu strămutarea. Primarul comunei Voinești a găsit deja zona unde să-și construiască noi case. Până vor fi ridicate locuințele, cele două familii, în caz de necesitate, vor locui în spațiile puse la dispoziție de primărie. Vom face un raport către Guvern, pentru ca aceste familii să fie sprijinite financiar sau material, pentru a-și ridica noi locuințe, dacă situația o va impune”, a declarat Isabel Bogdan.
Malurile de pământ angrenate de alunecarea de teren se află deja la câțiva metri de cele două case. În consecință, autoritățile din Voinești au început să construiască o barieră din pământ pentru a încerca să stopeze, pe cât posibil, alunecarea de teren activată pe o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați de zăpezile de la sfârșitul lunii aprilie și de ploile din ultima perioadă. (Ionuț PREDA)

About Tehno Redactor