Home » Social » (Video) Expoziție emoționantă a lui Constantin Mardare, băiețelul instituționalizat de ieri, licențiatul în Arte și Design de astăzi

(Video) Expoziție emoționantă a lui Constantin Mardare, băiețelul instituționalizat de ieri, licențiatul în Arte și Design de astăzi

Eveniment remarcabil la Complexul de Servicii comunitare nr. 1 din Bârlad. Constantin Mardare, referent de specialitate și coordonatorul atelierului de pictură din cadrul Complexului, și-a inaugurat ieri expoziția „Lumini și umbre”. Aceasta expoziție, vernisată cu o zi înainte de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, reprezintă în mare parte lucrarea sa de dizertație, Constantin Mardare fiind licențiat al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității „George Enescu” din Iași, secția Pedagogie, în prezent masterand în anul II.

„Expoziția, în sine, cuprinde 40 de lucrări, portrete ale unor copii și tineri din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 1, care au avut o legătură directă cu atelierul de pictură. Am plecat inițial de la ideea de a crea un perete cu portrete ale directorilor care s-au perindat de-a lungul anilor la conducerea acestui complex. În cadrul expoziției de față am inserat printre portretele foștilor angajați și directori și portrete ale copiilor. Metaforic, luminile reprezintă generația actuală de copii și personal angajat, iar umbrele sunt de fapt pedagogii și copiii de altă dată.”, a declarat Constantin Mardare.

Printre portretele expuse în holul de la parterul instituției se află cele ale foștilor directori, Vasile Pintilie, Georgel Bradu sau Ion Dumitriu, dar și portretele celor care se află acum în fruntea Direcției de Asistență Sociala și Protecție a Copilului Vaslui, Ionel Armeanu Ștefănică și Roxana Hriscu. La etaj, este o altă expoziție de artă murală. Șase pereți înnobilați cu pictură murală găzduiesc 7 portrete-simbol, reprezentând lucrarea de dizertație a autorului.

Prezentarea expoziției de ieri a aparținut muzeografului Laurențiu Chiriac, dar au mai dorit să vorbească despre portretele lui Constantin Mardare, Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Nicolae Milescu Spătarul Vaslui și profesorul Gruia Novac. I-au fost alături artistului colegi, prieteni și elevi care frecventează atelierul de pictură din cadrul Complexului de Servicii Comunitare nr. 1 Bârlad.

Dincolo de artistul Constantin Mardare care a început prin a fi autodidact se află și un mare om. Nu întâmplător, ieri, Ionel Ștefănică Armeanu, directorul D.G.A.S.P.C Vaslui, i-a înmânat într-un cadru festiv o plachetă în semn de recunoștință pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Centrului de Servicii Comunitare Bârlad și implicit a D.G.A.S.P.C.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=_Aj8LsAAg_o&w=560&h=315]

Constantin Mardare este unul dintre foștii copii instituționalizați, care au reușit să își croiască un viitor frumos în viață prin seriozitate și foarte multă muncă. Pentru Costică, cum îi spun prietenii, sediul Complexului de Servicii Comunitare nr.1 Bârlad este, de fapt, casa lui. Cu toate că imobilul a suferit în timp modificări, pentru el are o semnificație aparte, o încărcătura emoțională reală, chiar dacă din 1983, de când a fost adus la cămin, viața nu i-a oferit numai lucruri frumoase. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: