AdministratieSocial

Și vor, și pot, dar de ce atâta grabă?! Unii bârlădeni ar vrea gaz metan dar nu se obosesc să-și depună actele necesare

de Mihaela NICULESCU

Peste 450 de familii din cartierul bârlădean Deal II nu beneficiază de avantajele gazului metan din cauza nepăsării și comodității lor. Deși reprezentanți ai acestora au făcut de-a lungul anilor cereri la Primărie pentru racordarea locuințelor lor la rețeaua de gaz metan, iată că, și după 10 ani, locatarii de pe șase străzi din Deal II folosesc tot butelia.

Primăria Bârlad a încercat de trei ori până acum, o dată în 2007, a doua oară în 2011 și a treia oară săptămânile trecute, să le dea o mână de ajutor, dar răspunsul din partea celor 450 de familii a întârziat să apară.

„Oamenii, în principiu, sunt de acord, dar când le spui că trebuie să își aducă actele necesare la dosar și apoi să plătească taxa aferentă branșamentului (între 750 lei și 1.500 lei, după caz) situația se complică. Luna trecută, reprezentanții Primăriei au fost în Cartier Deal II și au distribuit cereri tuturor locuitorilor de pe cele șase străzi: Ciprian Porumbescu, Henri Coandă, Anghel Saligny, Dosoftei, Arhimede și Parhon. Doar 12% din cei 450 de proprietari au venit să depună actele necesare, restul manifestând un real dezinteres. Deși, de peste 10 ani, aceștia nu beneficiază de avantajele rețelei de gaz metan, se pare că în continuare doresc să rămână departe de lumea civilizată. Noi îi așteptăm la Primărie cu cererea completată și actele necesare. Cu cât vor veni mai repede, cu atât mai curând și casele lor vor fi racordate la rețeaua publică de gaz metan.”, ne-a declarat Cezar Chiper, director tehnic al Primăriei Municipiului Bârlad.

Prima tentativă de lămurire a proprietarilor din cele șase străzi pentru racordarea la rețeaua de gaz metan a eșuat în 2007. A doua a avut aceiași soartă în 2011, stârnind nemulțumiri din partea celor dornici de civilizație. Unii dintre aceștia depuseseră actele și își achitaseră taxa de branșament, dar pentru că nu au fost alături de ei cel puțin 60% din locatarii străzilor, E-ON nu a mai început lucrările. Oamenii și-au primit banii înapoi și au rămas cu speranța că anul următor problema lor se va rezolva. Au trecut șase ani și în continuare în Deal II se gătește la butelie.

De fiecare dată când Primăria a solicitat sprijinul E-on pentru montarea conductei de gaz din Cartier Deal II, compania a făcut un studiu de rentabilitate. Invariabil, E-ON a constat că investiția se dovedește a fi rentabilă și a acceptat instalarea rețelei pe cheltuiala sa. Numai că, din cauza faptului că populația din zonă nu a catadicsit să aducă actele la Primărie și nici nu a achitat taxa de branșament investiția a rămas la nivel de proiect. Să sperăm că, anul acesta, cetățenii de pe cele șase străzi din cartier Deal II, vor face un minim efort pentru ca în următoarea perioadă să intre în lumea civilizată.

Related Articles

Back to top button