Home » Social » Nouă kilometri de drum național dinspre Bacău spre Dragomirești, asfaltați complet

Nouă kilometri de drum național dinspre Bacău spre Dragomirești, asfaltați complet

Nouă kilometri de drum național dinspre Bacău, de la intrarea în județ până în localitatea Dragomirești, au fost asfaltați complet de către Compania Națională de Investiții Rutiere. Reprezentanții instituției promit că vor continua investițiile pe același sector de drum DN 2F, însă lucrările vor fi efectuate atunci când se va asigura și finanțarea necesară.

Compania Națională de Investiții Rutiere a finalizat primul tronson de drum refăcut în 2017, așa cum a promis în primăvara acestui an conducerea direcției regionale. Astfel, au fost asfaltați, după mai bine de 25 de ani de așteptări, nouă kilometri de drumul național dintre localitățile Vladia și Dragomirești.

În contractul pe acest an, este prevăzută reabilitarea altor sectoare de pe același drum național. Una dintre zonele vizate este cea din serpetinele dintre Dragomirești și Bleșca, unde se vor decoperta 70 de centimetri de carosabil pentru refacerea efectivă a infrastructurii”, ne-a declarat Lucian Niță, șeful Secției Bârlad a Direcției Regionale de Drumuri Naționale.

Potrivit acestuia, lucrările pe sectorul Dragomirești – Bleșca vor începe în aproximativ o lună, atunci când va fi aprobată finanțarea lucrărilor. (Ionuț PREDA)

 

About Tehno Redactor