50 de elevi aflați în tabără la Poiana Căprioarei, instruiți de polițiști cum să se ferească de traficul de minori
Un număr de 50 de elevi din Fălciu și Vetrișoaia aflați în tabără la Poiana Căprioarei au fost instruiți de către polițiști cum să nu cadă victime ale accidentelor sau traficului de minori. Copiii au reușit să răspundă cu succes întrebărilor puse de către ofițerul de prevenire, care le-a prezentat mai multe filmulețe cu situații reale și fictive din viața de zi cu zi ale minorilor.
Polițiștii de prevenire a criminalității din cadrul Poliției Județene Vaslui au continuat, miercuri, activitățile pentru creșterea gradului de informare al elevilor cu privire la riscurile ce decurg prin adoptarea unui comportament antisocial astfel încât aceștia să devină conștienți de pericolele pe care le pot întâlni în viața de zi cu zi și să reducă riscul lor de victimizare. ”Cursanți” au fost de această dată 50 de elevi din comunele Fălciu și Vetrișoaia, care au avut un dialog interactiv cu polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire al IPJ Vaslui. Întâlnirea a avut ca scop creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la riscurile ce decurg din consumul de droguri, tutun și alcool, precum și însușirea unui comportament social adecvat în cadrul comunităților din care fac parte, prin respectarea legislației în diferite situații în care ei se pot afla.
”Copiilor li s-a explicat că vacanța de vară presupune mai mult timp liber, deplasarea acestora în zone de agrement, în mediul rural, petrecerea unei perioade de timp mari fără supraveghere, circulație mai intensă pe drumurile publice. Aceste situații pot genera o creștere a numărului de minori victime ale unor infracțiuni, cum ar fi accidentele de circulație sau traficul de minori”, ne-a declarat comisar șef de poliție Ioan Macovei, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității a Poliției Județene Vaslui.
Polițiștii IPJ Vaslui au îndrumat elevii să facă alegeri sănătoase în viață, la alternative de petrecere a timpului liber într-un mod constructiv. Elevii au aflat și aspecte privind răspunderea penală a minorilor, rolul anturajului în viața unui tânăr și pericolele prin care pot trece în urma alegerilor făcute sub presiunea grupului de prieteni. (Ionuț PREDA)