AdministratieSanatateSocial

Poliția de Frontieră va participa la campania de donare de sânge inițiată de Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad

Din cauza crizei de sânge tot mai persistente, Centrul de Transfuzie Sanguină, cu sediul în Bârlad, a făcut mai multe solicitări Prefecturii  Vaslui pentru a-i determina pe angajații din unitățile subordonate acesteia să doneze.

Recent, s-a făcut apel către angajații de la ISU, Poliție și Poliția de Frontieră, în vederea donării în grup a reprezentanților acestor unități. Cantitatea de sânge recoltată de la populație la Centrul din Bârlad este insuficientă pentru onorarea cererilor din spitale, de aceea voluntariatul în rândul cadrelor din cele trei instituții, a căror stare de sănătate este evaluată anual, ar fi o gură de oxigen. Până la această oră, reporterul Est News nu a primit decât o singură confirmare de participare la donare colectivă, venită din partea reprezentanților Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Acțiunea de voluntariat pentru donare de sânge este în plină desfășurare. Avem timp câteva zile să obținem acordul angajaților care vor opta să facă acest gest umanitar. Centrul de Transfuzie Sanguină de la Bârlad ne-a programat pentru zilele de 11 și 12 iulie. Și anul trecut, în cadrul unei acțiuni organizate de Episcopia Hușilor, Poliția de Frontieră a răspuns prompt donând sânge pentru cei aflați în nevoie”, ne-a declarat Bogdan Cristea, comisar în cadrul Secretariatului Poliției de Frontieră Huși.

Până la încheierea ediției nu am reușit să aflăm dacă vor participa la acțiune și reprezentanții ISU. În schimb, purtătorul de cuvânt al IPJ a declarat că polițiștii nu vor participa la o activitate de donare colectivă. Aceștia au mai donat individual în momentele în care colegi de-ai lor sau copii aflați în suferință au avut nevoie de sânge rapid și dintr-o anumită grupă. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button