Home » Administratie » S-a stabilit ordinea partidelor pe buletinele de vot pentru parlamentare. Pro România deschide lista

S-a stabilit ordinea partidelor pe buletinele de vot pentru parlamentare. Pro România deschide lista

 

Pro România va fi pe primul loc pe buletinele de vot la alegerile parlamentare din 6 decembrie, în timp ce principalele partide care speră la obținerea celor mai multe voturi, PNL și PSD, se află pe locurile patru și cinci. Vasluienii vor avea de ales la alegerile generale dintr-un total de nu mai puțin de 12 formațiuni politice, la care se mai adaugă, la Camera Deputaților, numele a 17 minorități naționale.

 

Biroul Electoral Județean Vaslui a decis, miercuri, în urma tragerii la sorți desfășurată în prezența membrilor, ordinea pe buletinele de vot a partidelor intrate la nivel de județ în cursa electorală din 6 decembrie. Astfel, Pro România va deschide lista partidelor atât la Senat cât și la Camera Deputaaților, urmat pe aceeași pagină de PMP, USR și PNL. Pe pagina a treia a buletinelor de vot se vor afla, în ordine, partidele parlamentare PSD și UDMR, alături de Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) și Partidul Noua Românie. Buletinele de vot vor fi completate de Alianța pentru Unirea Românilor, Partidul Verde, Partidul România Mare și Partidul Ecologist Român. Doar la Camera Deputaților, acestor formațiuni li se vor adăuga și 17 minorități naționale care, indiferent dacă vor primi sau nu vreun vot, vor fi prezente în Parlamentul României. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*