Home » Agricultura » Silvicultorii vasluieni se pregătesc de acțiune! În această toamnă vor împăduri și completa 100 de hectare

Silvicultorii vasluieni se pregătesc de acțiune! În această toamnă vor împăduri și completa 100 de hectare

Direcția Silvică (DS) Vaslui continuă și în această toamnă campania de împădurire. Silvicultorii vasluieni și-au propus să să împădurească integral 60 de hectare, iar pentru 40 de hectare sunt vizate activități de copletări și refacere a vegetației forestiere. Cătălin Idriceanu, directorul DS Vaslui, a precizat că acțiunea de împădurire va începe în momentul când va pica frunza și puieții intra în repaus vegetativ.

Pentru primăvara acestui an, silvicultorii vasluieni și-au propus un program de împăduriri de 45,1 hectare. La acest program de împăduriri integrale și completări, s-a mai adaugă o suprafață de 410 hectare de regenerări naturale.

Pentru anul trecut, DS Vaslui a realizat un program de împădurire de 65 hectare. La fel ca în anii trecuți, instituția se confruntă cu probleme în ceea ce privește asigurarea forței de muncă pentru lucrările de împădurire.

”Problema cu forța de muncă este generalizată. Este tot mai dificil și facem eforturi pentru a găsi resurse de forță de muncă, pentru acoperirea lucrărilor curente pe care le facem. Vrem să facem împăduririle cu muncitorii sezonieri din comunele arondate ocoalelor silvice. Vom planta specii de foioase cum ar fi stejar, frasin, salcie de luncă”, a mai spus Cătălin Idriceanu.

Dacă ne raportăm la fondul forestier național al județului Vaslui, care la începutul acestui an era de 72.484 hectare, pădurea reprezintă doar 13,6% din teritoriul județului. Spre comparație, la nivel național, procentul acoperit de păduri este de 26,7% din suprafața țării, în timp ce europenii dețin suprafețe forestiere de 32% din teritoriile naționale.

(Dănuț CIOBANU)

 

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: