Home » Coronavirus » Aglomerația nu s-a redus la CPU de la spitalul bârlădean, așa cum se aștepta

Aglomerația nu s-a redus la CPU de la spitalul bârlădean, așa cum se aștepta

Numărul pacienților cu COVID care se prezintă la Compartimentul de Primire a Urgențelor (CPU) din cadrul Spitalului Municipal de Urgență „Elena Beldiman” din Bârlad este în continuare mare.

Deși a intrat în vigoare pe 27 octombrie Ordinul Ministrului Sănătății prin care pacienții testați pozitiv dar asimptomatici sau cu simptome ușoare de COVID nu mai trebuie să fie evaluați la CPU, ci monitorizați la domiciliu de către medicii de familie, medicii urgentiști sunt în continuare aglomerați, fiind nevoiți să consulte zeci de pacienți cu COVID, uneori și 100 zilnic.

Asta pentru că numărul persoanelor care se infectează cu SARS-CoV-2 este tot mai mare și chiar dacă nu au simptome grave, se prezintă totuși la CPU, de frica unor complicații. Mulți dintre pacienți pozitivi suferă și de boli cronice ca diabetul, hipertensiunea arterială, boli de inimă, de rinichi sau oncologice.

„În urma punerii în aplicare a Ordinului Ministrului Sănătății 1819/2020, numărul pacienților cu SARS-CoV-2 care se prezintă la CPU nu a scăzut decât într-o proporție foarte mică. În medie, vin la CPU 80 de pacienți zilnic, în cursul săptămânii, și ceva mai puțini, adică 60-70 de pacienți zilnic, în timpul weekend-ului. Mulți pacienți pozitivi prezintă și patologie asociată importantă. În concluzie, numărul pacienților care se adresează Compartimentului de Primire a Urgențelor s-a mai redus, dar nu semnificativ. Trebuie să precizăm că numărul celor infectați este din ce în ce mai mare și de aceea, aproape zilnic, este aglomerație la CPU”, a declarat dr. Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Elena Beldiman”.

Dacă în luna septembrie la CPU se înregistrau 1914 prezentări, din care 772 de pacienți au fost internați, în octombrie s-au adresat CPU 2820 de pacienți pozitivi, din care 656 au fost internați.

Din 27 octombrie, de când a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Sănătății, până ieri, 12 noiembrie, s-au prezentat la Urgențe 1524 de pacienți, din care 342 au fost internați. Reiese, așadar, că activitatea de la CPU nu s-a descongestionat, cum s-ar fi crezut, ci a rămas aproape la același nivel din cauza trendului ascendent al infectărilor cu SARS-CoV-. (M.N.)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*