Home » Administratie » Proiectul de execuție al Pieței Agroalimentare Negrești a fost scos din nou la licitație

Proiectul de execuție al Pieței Agroalimentare Negrești a fost scos din nou la licitație

Primăria Negrești a scos la licitație publică contractul de execuție al Pieței Agroalimentare. Chiar în aceste zile, Cristi Rusu, primarul orașului Negrești, a semnat documentele necesare derulării procedurii de licitație publică. În data de 10 decembrie 2020 se va încheia termenul de depunere al ofertelor, iar autoritățile locale speră ca să semneze cât mai repede contractul pentru finalizarea proiectului.

”Piața a fost proiectată să fie realizată 100% din fonduri de la bugetul local. Era mult mai bine dacă se căutau și alte surse de finanțare din proiecte europene sau prin Compania Națională de Investiție pentru realizarea investiției. În total, valoarea proiectului se ridică la suma de 3,2 milioane de lei. Avem ceva fonduri din excedentul bugetar pentru execuția pieței și sper să mă descurc”, a precizat Cristi Rusu.

Pentru construcția pieții, au fost demolate inițial toate spațiile comerciale vechi care erau insalubre. Piața se va ridica pe structură metalică și va avea numeroase facilități pentru desfășurarea unui comerț modern: căldură și gaz, spații frigorifice, compartimente pentru pește, carne, lactate și tarabe pentru producătorii locali etc. Piața are 1.100 de metri pătrați spațiu închis, cu centrală termică și alte facilități. Practic, prin dotarea spațiilor interioare, comerciații și clienții vor avea la dispoziție toate facilitățile pentru comercializarea produselor agroalimentare în condiții igienice. Piața agroalimentară din orașul Negrești se va asemăna foarte mult cu Piața Traian din municipiul Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

%d blogeri au apreciat: