Home » Administratie » Primăria Pădureni modernizează Centrul Cultural. Pandemia de COVID-19 a blocat calendarul spectacolelor

Primăria Pădureni modernizează Centrul Cultural. Pandemia de COVID-19 a blocat calendarul spectacolelor

Primăria Pădureni implementează un amplu proiect de modernizare a Centrului Cultural din localitate. Valoarea investiției se ridică la suma de 500.000 de euro și este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Temistocle Diaconu, primarul comunei Pădureni, a precizat că proiectul va fi finalizat în luna iulie 2021.

Lucrările de consolidare a clădirii constau în primul rând în înlocuirea acoperișului care era foarte vechi. De asemenea, sunt realizate amenajări în interiorul clădirii, cum ar fi modernizarea sălii de spectacole prin montarea de scaune și fotolii, a unui sistem de amplificare, sistem de lumini, amenajări fonice pentru scenă și întreaga sală de spectacole. Lucrările mai constau în extinderea clădirii în lateral, unde este construită o terasă pentru pauzele de la spectacole, precum și introducerea unui sistem de încălcize cu centrală și sistem de canalizare.

”Pe lângă această investiție, noi am reușit prin intermediul altor proiecte cu finanțare europeană să facem dotările necesare la centrul cultural. Cu un proiect în valoare de 35.000 de euro am făcut costume din zona Pădureni pentru 96 de copii și tineri. În această perioadă, formațiile populare din Pădureni aveau programate selecții pentru copii, dar trebuie să mai așteptăm pentru că acum copiii învață online lucru care afectează și acest domeniu. Noi aveam stabilite manifestări prin Centrul Cultural, avem un calendar precis pentru fiecare activitatea, dar am fost nevoiți să renunțăm la spectacole în speranța că vom scăpa de acestă pandemie și ne vom întroarce la viața normală”, a spus Temistocle Diaconu.

De-a lungul timpului, la formațiile artistice din Pădureni au fost instruiți circa 130 de instrumentiși și peste 180 de dansatori, o parte din acești artiști activând în prezent la formații de la nivel național.

(Dănuț CIOBANU)

About Ciobanu Danut

%d blogeri au apreciat: