Home » Administratie » Accident grav la Vulturești, soldat cu doi morți și un rănit

Accident grav la Vulturești, soldat cu doi morți și un rănit

Doi bărbați de 50 și 52 de ani au murit, marți, în urma unui accident petrecut pe raza localității Vulturești, după ce Matiz-ul în care se aflau a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism al cărui șofer, de 59 de ani, din Constanța, a fost și el rănit. Scoaterea victimelor s-a făcut cu ajutorul echipajelor de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

 

Accident grav de circulație petrecut pe raza localității Vulturești, de pe drumul național DN 15D Vaslui – Roman, soldat cu decesul a doi bărbați și rănirea unei alte persoane. Și asta după ce două mașini au intrat în coliziune frontală, urmând ca poliția să stabilească care dintre cei doi șoferi se face vinovat de producerea evenimentului rutier. Impactul a fost extrem de violent și fatal pentru cei doi bărbați aflați într-un Matiz. În urma unui apel la numărul de urgență 112, la accident au fost trimise trei autosanitare de la Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două victime încarcerate, aflate în stare de inconștiență. Concomitent cu operațiunile pentru descarcerare, au fost efectuate și manevre de resuscitare. După aproximativ 15 minute, victimele au fost descarcerate, continuându-se protocolul de resuscitare. Din nefericire, cei doi bărbați nu au răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora. Cea de-a treia persoană implicată în accident, respectiv șoferul celuluilalt autoturism, a suferit leziuni minore, aceasta fiind preluată de o ambulanță și transportată la spital”, ne-a precizat purtătorul de cuvât al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Polițiștii vasluieni vor continuaa cercetările în vederea stabilrii cu exactitate a condițiilor în care s-a petrecut accidentul, fiind deschis și un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă. (Ionuț PREDA)

About Buta Crina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

%d blogeri au apreciat: