Home » Administratie » Vasluian prins în timp ce pescuia ilegal cu un prostovol pe râul Prut. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Vasluian prins în timp ce pescuia ilegal cu un prostovol pe râul Prut. Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Un vasluian a fost prins de către polițiștii de frontieră pe granița de est a României în timp ce pescuia ilegal cu un prostovol în râul Prut. Pe lângă confiscarea plasei comerciale de pescuit, oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului pentru deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a prostovoalelor.

 

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni au redat mediului natural 40 de peşti pe care un vasluian îi capturase cu o unealtă comercială de pescuit tip prostovol. Bărbatul a fost observat pe timpul desfăşurării unor misiuni specifice în zona de competenţă pe direcţia localităţii de frontieră Vetrişoaia în timp ce pescuia într-o revărsare a râului Prut, folosind o unealtă comercială de pescuit tip prostovol.
Polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea şi legitimarea acestuia, stabilind că este un cetăţean român, domiciliat pe raza judeţului Vaslui. Totodată, s-a constatat faptul că bărbatul capturase 40 de bucăţi de peşte viu, din specia caras, care a fost redat mediului natural”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului pentru infracţiunea de deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a prostovoalelor. Unealta de pescuit, în valoare de 300 de lei, a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. (Ionuț PREDA)

About admin

%d blogeri au apreciat: