Home » Administratie » Șoferul care a provocat accidentul de la ”Mărul de aur”, cu alcoolemie de dosar penal

Șoferul care a provocat accidentul de la ”Mărul de aur”, cu alcoolemie de dosar penal

 

Accidentul grav de marți dimineață de la ”Mărul de aur” a avut drept cauză conducerea sub influența alcoolului de către unul dintre cei doi șoferi implicați în evenimentul rutier, ceea ce a condus la pierderea controlului asupra direcției și, implicit, coliziunea și apoi răsturnarea mașinilor. În consecință, șoferul vinovat va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

Șoferul care a provocat accidentul de la ”Mărul de aur” avea o alcoolemie penală. Asta s-a dovedit în urma testării alcoolscopice făcută de către polițiști la spital a conducătorului auto de 44 de ani, de altfel singura victimă a evenimentului rutier. Practic, șoferul în cauză, cu domiciliul în municipiul Vaslui și la volanul unui microbuz, se îndrepta spre Crasna când, la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare într-o curbă și a intrat în coliziune cu un autoturism. În urma coliziunii, cele două mașini s-au răsturnat, una pe șosea, cealaltă, condusă de un șofer tot de 44 de ani, din Corod, pe marginea drumului.
”Singura victimă a accidentului, șoferul microbuzului, a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui unde, în urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,48 mg/litru alcool pur în aerul expirat”, ne-a precizat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana Stavăr.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferului din Vaslui pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului peste limita legală. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*