Home » Administratie » Un bârlădean a donat municipalității un brad de 20 de metri

Un bârlădean a donat municipalității un brad de 20 de metri

Bradul de Crăciun a fost instalat astăzi la ora 12 în fața Primăriei Bârlad, după ce, cu o oră înainte, a fost tăiat din curtea unui bârlădean, de pe strada Constantin Hamangiu.

Cel care a donat municipalității bradul de Crăciun este Ion Ciobanu, proprietarul unei pizzerii din oraș.

„E un brad bătrân, de 50 de ani, de a cărui umbră m-am bucurat mulți ani. Am considerat că e bine să fac acest gest, pentru a bucura copiii acestui oraș, dar și toți cetățenii atât de greu încercați în acest an de pandemie. Cred că are aproape 20 de metri și chiar dacă mai are pe alocuri unele crengi uscate, va fi toaletat și împodobit corespunzător, oferind o imagine frumoasă, optimistă.”, a declarat, pentru Est News, Ion Ciobanu.

În ultimii ani, brazii care au fost împodobiți în fața primăriei au provenit din donații. Bradul Crăciunului 2020, la Bârlad, va fi inaugurat pe 1 Decembrie, odată cu pornirea iluminatului festiv. (M.N.)

About admin

%d blogeri au apreciat: